Primăria Capitalei anunţă că Ziua Culturii Naţionale va fi celebrată printr-un concert inspirat din folclorul românesc, susţinut de Corina Sîrghi, dar şi prin extinderea programului de vizitare pentru expoziţia ‘Universul lui Salvador Dali’.
Concertul va avea loc luni, 15 ianuarie, începând cu ora 19,00, la Sala Mare a ARCUB, a informat marţi Primăria Capitalei.
Expoziţia ‘Universul lui Salvador Dali’ va fi deschisă pentru vizitatori până la miezul nopţii. Peste 10.000 de iubitori de artă au admirat cele 170 de lucrări autentice Salvador Dali în primele săptămâni de la deschiderea expoziţiei.
‘Un adevărat periplu în universul suprarealist al cunoscutului artist catalan, prin sculpturi impresionante în mărime naturală, precum Femeia timpului, sculpturi-bijuterii din aur şi diamante, precum Îngerul triumfător, sau ilustraţii ce introduc privitorul într-o reinterpretare suprarealistă a unor opere clasice, precum Mult zgomot pentru Shakespeare, expoziţia este o veritabilă celebrare a valorilor culturii universale’, transmite sursa citată.
Corina Sîrghi va urca pe scena Sălii Mari de la ARCUB alături de Shaun Williams (acordeon), Costel Nechita (contrabas), Meltiade Mihalache (vioară), Marian Şerban (ţambal), Toma Dimitriu (pian) şi Alex Mike (contrabas).
‘Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale vom cânta muzică românească – o serie de medalioane folclorice şi alte câteva lucrări din muzica uşoară. Suntem atât de norocoşi că avem atâtea versuri frumoase şi o limbă de care nu se apropie mulţi, este numai şi numai a noastră. Nu cred că se mai cântă undeva aşa frumos despre dragoste, oraşe şi multe altele cum se cântă la noi. Suntem nerăbdători să împărtăşim publicului emoţiile şi cântul autentic românesc cu prilejul acestei zile speciale pentru noi toţi, românii, în acest concert special de la ARCUB’, a precizat Corina Sîrghi.
Biletele pentru concertul Corina Sîrghi au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate online de pe Arcub.ro, Entertix.ro şi de la casa de bilete ARCUB (Strada Lipscani nr. 84-90). Preţul unui bilet este de 35 lei. De asemenea, biletele pentru expoziţia ‘Universul lui Salvador Dali’ de la ARCUB pot fi achiziţionate, la preţuri variabile în funcţie de categorie, de pe arcub.ro, universuldali.ro, Entertix.ro şi de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53). Accesul în spaţiul expoziţional se face din Str. Gabroveni nr. 50-53.
Ziua Culturii Naţionale a fost stabilită, prin lege, începând cu 2011, la 15 ianuarie, marcând ziua naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889).