Un concert dedicat celebrării centenarului ‘Ion Voicu’, unul dintre cei mai aclamaţi violonişti români ai secolului al XX-lea, va avea loc, sâmbătă, de la ora 19,00, pe scena Ateneului Român.
Potrivit unui comunicat al Filarmonicii ‘George Enescu’ transmis, marţi, AGERPRES, îşi dau concursul violoniştii Florin Ionescu-Galaţi, Gabriel şi Simina Croitoru, Alexandru Tomescu, Maria Marica, Theodor Alex Gheoghe şi pianiştii Corina Ibănescu, Sânziana Mircea, Gabriel Gîţan şi Mădălin Voicu Jr.
Programul concertului, organizat de Asociaţia Culturală ‘Ion Voicu’, Filarmonica ‘George Enescu’ şi Public Affairs Solutions, cuprinde lucrări de D. Scarlatti, Fr. Chopin, N. Paganini, J. Brahms, G. Tartini, Ch. A. de Beriot, J. Massenet, F. Kreisler, I. Voicu, C. Saint-Saens, P. de Sarasate.
Biletele se pot cumpăra de la Casa de Bilete a Ateneului Român sau online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secţiunea ‘Calendar’.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES se numără printre partenerii evenimentului.
Născut pe 8 octombrie 1923, la Bucureşti, Ion Voicu s-a format la Academia Regală de Muzică din Bucureşti şi la celebrul Conservator Ceaikovski din Moscova, unde a studiat cu Abram Iampolski şi David Oistrah.
Apreciat de George Enescu şi Yehudi Menuhin, muzicianul a avut o carieră de peste cinci decenii, susţinând concerte în întreaga lume, de la Paris, Londra şi Roma la New York, de la Viena şi Berlin la Tokyo.
Discografia sa include peste 100 de înregistrări realizate pentru Decca, Deutsche Grammophon, Eterna şi Heliodor.
De-a lungul carierei a concertat alături de nume legendare ca Yehudi Menuhin, David Oistrah, Leonid Kogan şi Igor Oistrah.
Maestrul a cântat pe o vioară Stradivarius din 1702, care a aparţinut lui Joseph Joachim şi pe care statul român i-a dat-o în folosinţă.
Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii ‘George Enescu’ din Bucureşti timp de zece ani (1972-1982) şi a făcut parte din juriile mai multor competiţii internaţionale de primă mărime: Concursul Internaţional ‘Ceaikovski'(vicepreşedinte), Concursul Internaţional Bach, Concursul ‘Carl Flesch’ de la Londra, Concurs Internaţional Sibelius, Concursul Folkstone Menuhin etc.