Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că iluminatul festiv nu va lipsi de sărbătorile de iarnă şi că se vor face achiziţii pentru suplimentarea decorurilor existente, singura măsură pentru reducerea costurilor cu energia electrică urmând să fie ajustarea programului de funcţionare, cu excepţia zilelor de Crăciun şi Anul Nou.
‘Ştiu că există controverse, la nivel naţional, legate de iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă, dar apreciez faptul că, totuşi, nu suntem în stare de război, nu e necesar niciun fel de camuflaj pe timp de noapte, iar oamenii trebuie să se bucure de sărbători, de spiritul Crăciunului. De aceea, centrul municipiului Bistriţa, cartierele vor fi ornate festiv, cu elemente cu becuri led, cu consum redus. De asemenea, vom avea în vedere un program care ţine cont de context, adică iluminatul festiv se va închide la ora 1 sau 2 dimineaţa, cu excepţia zilelor de Crăciun şi de Anul Nou’, a spus Turc.
Întrebat de ce sunt alocate sume pentru suplimentarea decorurilor existente, edilul a motivat că îşi doreşte să îi surprindă pe cetăţeni cu ceva nou în fiecare an.
‘Pentru că în fiecare an venim cu o altă soluţie, deci nu repetăm acelaşi decor, încercăm să îi surprindem pe oameni. Pe lângă elementele pe care noi le avem, dar care sunt destul de vechi, contractăm cu o societate comercială serviciul pe o soluţie pe care o agreăm, adică prima dată văd despre ce este vorba, după care stabilim soluţia, iar acest lucru, sigur, costă nişte bani. Facem acest lucru şi acasă, mai cumpărăm, probabil, un set de farfurii de sărbători, încercăm să facem ceva, în fiecare an ne punem brad. (…) Trebuie să găsim un compromis rezonabil între dorinţa oamenilor de a se simţi bine de sărbători, de a avea un oraş pregătit pentru sărbători, şi reducerea consumurilor. Nu cred că oraşul nu îşi permite un iluminat (festiv – n.r.) de la 6 seara până la 1 dimineaţa. E un lucru pe care eu îl apreciez ca fiind important pentru starea de spirit din oraş’, a explicat primarul Bistriţei.
Primăria Bistriţa a lansat zilele trecute o procedură de achiziţie de şiruri luminoase şi elemente de iluminat festiv pentru montaj pe stâlpii de iluminat public, estimată la 186.000 de lei, fără TVA, şi va urma procedura de închiriere de elemente de decor, la fel cum s-a întâmplat anul trecut, când au fost alocaţi peste 400.000 de lei în acest sens.
Primarul Ioan Turc se declară, în acelaşi timp, preocupat de costurile energiei pentru consumul public şi spune că va anunţa, în scurt timp, un set de măsuri, printre care se va număra reducerea programului de funcţionare a iluminatului stradal, care ar putea fi pornit cu o oră mai târziu şi oprit cu o oră mai devreme decât se întâmplă în prezent.
De asemenea, municipalitatea lucrează la documentaţia necesară pentru planurile de urbanism zonal care să permită amenajarea a două câmpuri de panouri fotovoltaice în localităţile componente Ghinda şi Sărata, cu finanţare europeană.