AcasăStiri generaleConferinţa Cercetării Ştiinţifice din Academia Română - luni şi marţi, în format...

Conferinţa Cercetării Ştiinţifice din Academia Română – luni şi marţi, în format hibrid

Cea de-a doua ediţie a Conferinţei Cercetării Ştiinţifice, dedicată promovării rezultatelor obţinute de institutele şi centrele de cercetare ale Academiei Române, se va desfăşura luni şi marţi în format hibrid, în Aula acestui for şi pe platforma Zoom.

Potrivit unui comunicat al Biroului de comunicare al instituţiei, transmis vineri AGERPRES, în deschiderea evenimentului vor lua cuvântul acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, şi secretarul general al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache.

Activitatea institutelor şi centrelor de cercetare care au implementat cele peste 130 de proiecte selectate în conferinţă va fi descrisă de preşedinţii secţiilor Academiei Române, care coordonează aceste institute: acad. Eugen Simion, acad. Victor Spinei, acad. Viorel Barbu, acad. Marius Andruh, acad. Maya Simionescu, acad. Nicolae Panin, acad. Dorel Banabic, acad. Doru Pamfil, acad. Victor Voicu, acad. Mugur Isărescu, acad. Mircea Dumitru, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Florin Filip.

Conferinţa va fi structurată în 11 secţiuni corespunzătoare principalelor domenii de cercetare din institutele şi centrele Academiei Române: Filologie şi literatură; Istorie şi arheologie; Ştiinţe matematice; Ştiinţe chimice; Ştiinţe biologice; Ştiinţe geonomice; Ştiinţe tehnice; Ştiinţe medicale; Ştiinţe economice, juridice şi sociologice; Filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie; Arte, arhitectură şi audiovizual.

Proiectele de cercetare susţinute au fost derulate în institute şi centre în perioada 2020-2021 şi au beneficiat de finanţări europene, naţionale şi de granturile tematice oferite de Academia Română (alocate din fondurile proprii, prin Fondul Recurent al Donatorilor).

Temele investigate în cadrul proiectelor acoperă o paletă largă de cercetare: mezoarhitecturi producătoare de energie verde, sisteme supramoleculare pentru aplicaţii biomedicale, acţionări electrice performante pentru aplicaţii ‘e-mobility’, imunoterapia cu celule stem mezenchimale, dinamica mutaţiilor genomului SARS-CoV2, evoluţia conjuncturii economiei mondiale în perioada pandemiei Covid 19, potenţialul poluant al mineritului din România, modele statistice şi aplicaţii cu date în spaţii infinit dimensionale, digitalizarea Dicţionarului general al literaturii române, astronomia şi educaţia prin astronomie în România, mai informează Academia.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks