AcasăPoliticaConferință internațională despre reconstrucția Ucrainei, miercuri și joi în România

Conferință internațională despre reconstrucția Ucrainei, miercuri și joi în România

New Strategy Center organizează miercuri şi joi, la Sinaia, conferinţa internaţională „The Reconstruction of Ukraine and the Strategic Role of Romania”, în vederea dezbaterii multiplelor aspecte referitoare la procesul de reconstrucţie a Ucrainei şi evidenţierea rolului strategic pe care România trebuie să-l joace în acest context.

Conferinţa reuneşte oficiali din Ucraina, Republica Moldova, din România şi din alte state UE şi NATO, experţi independenţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri, academic, ai corpului diplomatic, fiind cea mai amplă conferinţă din România dedicată acestei teme, arată organizatorii, într-un comunicat.

Conferinţa este organizată sub patronajul Guvernului României.

„Deşi războiul din Ucraina continuă cu intensitate, este tot mai amplă dezbaterea la nivel internaţional privind maniera în care se va desfăşura procesul de reconstrucţie şi sursele sale de finanţare. Va fi cel mai amplu proces de reconstrucţie de după Al Doilea Război Mondial, depăşind ca magnitudine şi costuri celebrul Plan Marshall. Cele mai optimiste evaluări indică o valoare a costurilor de minim 400 miliarde USD, dar acestea cresc deoarece distrugerile provocate de Rusia continuă”, precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, procesul de reconstrucţie a debutat deja în regiunile eliberate în 2022 de sub ocupaţia rusă, aşteptându-se ca dinamica sa să fie mult mai accelerată odată cu încetarea ostilităţilor. Este necesar ca România să participe din plin la acest proces, susţinând companiile româneşti care au experienţa şi competenţa necesare pentru a participa în multiple domenii de interes la reconstrucţia ţării vecine.

Totodată, România trebuie să îşi asume rolul de hub pentru eforturile occidentale de reconstrucţie a sudului Ucrainei, una dintre ariile cele mai afectate de război.

„Proximitatea faţă de regiuni precum Odesa, Mykolaiv, Herson sau Zaporojie creează un mare avantaj pentru România şi face din ţara noastră o platformă firească pentru companiile străine. Zona Galaţi-Brăila se poate dezvolta într-un hub logistic care, ulterior, cu finanţare europeană, să adauge şi porturile Giurgiuleşti, din Republica Moldova, şi Reni şi Izmail din Ucraina. Ar putea fi un exemplu de cooperare transfrontalieră, cu efecte benefice pentru toate cele trei ţări”, menţionează sursa citată.

Cooperarea transfrontalieră va dinamiza prezenţa economică şi investiţiile străine inclusiv în judeţele din estul României, aflate la graniţa cu Republica Moldova şi Ucraina, zona Moldovei înregistrând încă decalaje de dezvoltare, comparativ cu alte regiuni ale României.

„În plus, România va avea avantajul unei surse de energie constante şi predictibile pentru următorii 12-15 ani, vitală pentru companiile care fabrică mai ales materiale de construcţii şi care folosesc multă energie în procesul de producţie. Este vorba de gazul din Marea Neagră, o sursă de peste 100 miliarde metri cubi (minim 8 m3 anual). În 2027, odată cu începerea producţiei din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, România va deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. Procesul de reconstrucţie este, în acelaşi timp, şi un proces de modernizare a Ucrainei, în contextul aderării acestei ţări la UE”, se mai arată în comunicat.

România poate ajuta Ucraina, la fel şi Republica Moldova, prin pregătirea reprezentanţilor administraţiei publice locale şi centrale, prin cursuri de formare finanţate de UE.

Reconstrucţia sudului Ucrainei trebuie privită de România ca un proces care să angreneze şi Republica Moldova, conectivitatea şi dezvoltarea economică contribuind la bunăstarea României şi a vecinilor noştri şi la succesul integrării acestora în Uniunea Europeană, mai precizează iniţiatorii acestui demers.

New Strategy Center crede că este în interesul României ca Ucraina să fie un stat independent prosper, democratic, integrat în UE şi NATO, un stat stabil, predictibil şi un bun vecin al ţării noastre.

„Tocmai de aceea este necesar ca România să sprijine în continuare eforturile Ucrainei de a-şi recâştiga suveranitatea asupra teritoriilor ocupate şi să o susţină să devină un membru cu drepturi depline al comunităţii democratice euro-atlantice”, potrivit sursei citate.

New Strategy Center este un think tank românesc specializat în politică externă, de apărare şi de securitate, o organizaţie non-partizană şi non-guvernamentală. New Strategy Center îşi desfăşoară activitatea pe trei paliere principale: furnizarea de contribuţii analitice şi consultanţă de specialitate pentru factorii de decizie; organizarea de dezbateri regulate, atât interne, cât şi publice, pe teme de actualitate; dezvoltarea activităţii externe prin parteneriate cu instituţii sau organizaţii similare din întreaga lume, documente politice comune şi conferinţe internaţionale. Regiunea Mării Negre şi a Balcanilor sunt domenii prioritare de interes pentru New Strategy Center.

Sursa: AGERPRES

Articolul Conferință internațională despre reconstrucția Ucrainei, miercuri și joi în România apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks