AcasăStiri generaleConferinţa internaţională 'Gândirea Militară Românească', pe tema securităţii în Marea Neagră -...

Conferinţa internaţională ‘Gândirea Militară Românească’, pe tema securităţii în Marea Neagră – la Cercul Militar din Capitală

Statul Major al Apărării organizează, de marţi până joi, la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti, Conferinţa internaţională ‘Gândirea Militară Românească’, cu tema ‘Dinamica arhitecturii de securitate în zona extinsă a Mării Negre’, în contextul conflictului din Ucraina şi al noului Concept Strategic NATO, informează MApN.

Printre vorbitorii anunţaţi de organizatori se numără secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz.

Prin tema propusă în acest an, cea de-a patra ediţie a conferinţei urmăreşte realizarea unor dezbateri constructive privind provocările actuale din Regiunea Mării Negre, având în vedere că paradigma de securitate globală şi, cu precădere, regională s-a schimbat dramatic după 24 februarie, ziua în care Federaţia Rusă a invadat Ucraina.

Ambele componente ale conferinţei sunt organizate pe patru secţiuni: ‘Informaţii şi securitate’, ‘Teorie şi artă militară’, ‘Managementul resurselor pentru apărare’ şi ‘Istorie militară’.

În cadrul celor patru secţiuni vor fi organizate cinci dezbateri la nivel de experţi, plecând de la următoarele subiecte: ‘Consecinţele invaziei ruse în Ucraina pentru Zona extinsă a Mării Negre’, ‘Viitorul NATO: Descurajare şi apărare în noul context strategic’, ‘Conflict armat la graniţa estică a NATO: lecţii identificate’, ‘Investiţiile în securitate şi apărare, la confluenţa dintre Busola Strategică a UE şi Conceptul Strategic al NATO’, ‘În paşi rapizi către o nouă lume caracterizată de rivalitate. Flancul estic al NATO şi relaţiile sale cu Rusia în viitor’, ‘Implicaţiile competiţiei globale asupra securităţii’.

Conferinţa va fi deschisă de şeful Statului Major, generalul Daniel Petrescu, iar printre experţii străini care vor fi prezenţi la conferinţă se regăsesc generalul-locotenent (ret.) Ben Hodges – fost comandant al US Army în Europa şi Phillip Petersen – preşedinte al New Generation Warfare Center, SUA.

În total, la eveniment vor participa aproximativ 60 de specialişti cu expertiză recunoscută în domeniul securităţii din ţară şi din străinătate, reprezentanţi ai categoriilor de forţe, ai instituţiilor de învăţământ militar şi civil, colaboratori ai revistei Gândirea militară românească, cercetători, specialişti şi experţi militari şi din alte instituţii aparţinând sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cursanţi, masteranzi şi doctoranzi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks