AcasăStiri generaleConferinţa internaţională 'Moliere - 400 de ani de educaţie prin râs', organizată...

Conferinţa internaţională ‘Moliere – 400 de ani de educaţie prin râs’, organizată duminică de UNATC

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ organizează, duminică, o conferinţă internaţională sub genericul ‘Moliere – 400 de ani de educaţie prin râs’.

Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 10,00 la Sala Atelier, cu ocazia Zilei Internaţionale a Teatrului.

‘Cu dublă semnificaţie, evenimentul îşi propune să elogieze creaţia dramaturgului francez la 400 de ani de la naşterea sa, celebrând ideea de a îndrepta tarele societăţii prin intermediul comicului şi importanţa folosirii teatrului în educaţie’, se menţionează într-un comunicat al UNATC transmis AGERPRES.

Programul evenimentului cuprinde prelegeri academice, prezentarea unor scene din piesele lui Moliere lucrate de studenţii de la specializarea actorie – anul II, precum şi o sesiune interactivă de jocuri teatrale bazate pe improvizaţie, cu publicul prezent la manifestare.

Conferinţa ‘Moliere – 400 de ani de educaţie prin râs’ se doreşte a fi un loc de întâlnire trans-disciplinar pentru studenţi, profesori şi profesionişti din domeniul cultural, teatru şi filologie, precizează UNATC.

Activităţile sunt organizate de Departamentul de Actorie şi Departamentul Relaţii Internaţionale din cadrul UNATC.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks