AcasăStiri generaleConferinţa Punctelor focale naţionale pe domeniul Femeile, pacea şi securitatea - în...

Conferinţa Punctelor focale naţionale pe domeniul Femeile, pacea şi securitatea – în noiembrie, la Bucureşti

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 7 – 9 noiembrie, în parteneriat cu Departamentul de Stat al SUA şi UN Women, Conferinţa Punctelor focale naţionale pe domeniul Femeile, pacea şi securitatea.

Potrivit unui comunicat al MApN, deschiderea oficială a conferinţei va avea loc marţi, 7 noiembrie, la Palatul Parlamentului (sala ‘Nicolae Iorga’, parter), eveniment la care vor participa experţi, invitaţi speciali, reprezentanţi ai ONU, NATO, UE, OSCE, UA (Uniunea Africană), precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului academic.

În cadrul Conferinţei, copreşedinţii anului 2023 îşi vor reafirma angajamentul asigurării coerenţei şi sinergiei în cadrul Reţelei Punctelor focale naţionale şi vor facilita un mecanism substanţial în realizarea obiectivelor FPS.

Pe agenda oficială de discuţii se vor afla două subiecte de importanţă majoră în actualul context de securitate – Femeile în sectorul de apărare (Women in Security Sector) şi Femeile în apărarea cibernetică (Women in Ciber Security), ambele domenii aflându-se într-o continuă evoluţie, arată sursa citată.

De asemenea, pe timpul prezentărilor, invitaţii vor avea posibilitatea să dezbată bunele practici în vederea implementării Rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind domeniul FPS (Femeile, pacea şi securitatea), precum şi îmbunătăţirea programelor de finanţare şi asistenţă.

Reţeaua Globală a Punctelor focale naţionale în domeniul Femeile, pacea şi securitatea (FPS) a fost creată pentru a ajuta statele membre şi organizaţiile regionale să îmbunătăţească şi să consolideze implementarea Agendei FPS în toate etapele procesului de luare a deciziilor. Anul de referinţă a fost 2016 când, la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe din Spania, s-a înfiinţat această organizaţie în scopul consolidării procesului de implementare a Agendei Femeile, pace şi securitatea la nivelul statelor membre ale ONU, prin împărtăşirea de bune practici şi îmbunătăţirea coordonării programelor de finanţare şi asistenţă.

Reţeaua oferă membrilor posibilitatea de a împărtăşi experienţe şi bune practici în vederea implementării Rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind domeniul FPS şi de a îmbunătăţi coordonarea programelor de finanţare şi asistenţă.

Reţeaua are în prezent 100 de membri şi este coprezidată, în anul 2023, de Statele Unite şi România, iar Secretariatul este asigurat de UN Women, precizează MApN.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks