Congresul de fuziune Pro România-ALDE/Ponta: Echipa unită nu face blaturi cu PSD, PNL şi USR

0
96

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a afirmat că cei din echipa Pro România-ALDE, care fuzionează duminică, ‘nu fac blaturi’ cu PSD, PNL şi USR. ‘Până pe 6 decembrie vom promova o echipă unită Pro România-ALDE, suntem cei care nu facem blaturi nici cu PSD, nici cu PNL, cu USR nici atât. USR din punctul meu de vedere este cea mai distructivă forţă în acest moment. Ei sunt cea mai distructivă forţă care candidează la alegeri. Noi suntem partidul pro, ei sunt partidul contra Dacă vreţi, ne putem defini aşa, există partidul pro şi partidul contra şi există PNL şi PSD care sunt aceeaşi ofertă pentru oameni şi avem dezastrul în care am ajuns’, a spus Ponta, la congresul de fuziune al celor două partide. Potrivit liderului Pro România, voturile obţinute de cele două formaţiuni la alegerile locale din 27 septembrie ar fi fost ‘mult mai multe’ dacă ar fi candidat împreună. ‘Dacă ceva ne-a costat foarte mult la alegerile locale a fost lipsa noastră de putere în organizare şi infrastructură. Sunt convins că şi Pro România şi ALDE separat ar fi luat mult mai multe voturi la alegerile locale, sigur împreună am fi luat mult mai multe voturi, dar şi separat am fi luat mai mult dacă eram mai bine organizaţi, dacă aveam oameni mai de încredere în secţiile de votare, dacă nu îi lăsam pe PSD şi PNL să ne fure voturile. Aceste învăţăminte de la locale sunt esenţiale pentru 6 decembrie’, a adăugat Ponta.

Sursa: AGERPRESS