Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat luni asentimentul cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni în privinţa sprijinului militar pentru Ucraina, în pofida relaţiilor destul de tensionate între cei doi lideri în special în problema migranţilor, relatează AFP, notează Agerpres.
Într-o discuţie telefonică, preşedintele francez şi premierul italian au ‘salutat acţiunea comună a Franţei şi Italiei pentru susţinerea Ucrainei pe plan militar, în special prin decizia luată în comun la sfârşitul săptămânii trecute de a trimite un sistem de apărare antiaeriană SAMP/T-MAMBA, care va răspunde pe deplin necesităţilor prioritare exprimate de Kiev’, a transmis Palatul Elysee.
Înaintea summitului preconizat pentru joi şi vineri la Bruxelles, ‘cei doi lideri şi-au exprimat hotărârea de a continua acest sprijin în timp’, a adăugat preşedinţia franceză.
Serviciile premierului italian Giorgia Meloni au confirmat că aceasta a subliniat ‘prioritatea de a vedea Consiliul European să dea un semnal concret de susţinere a Ucrainei la 360 de grade’, o temă care a fost de altfel în centrul convorbirilor telefonice purtate cu omologii săi olandez Mark Rutte, austriac Karl Nehammer şi grec Kyriakos Mitsotakis.
Emmanuel Macron şi Giorgia Meloni au abordat de asemenea subiecte de pe ordinea de zi a viitorului summit european, între care ‘consolidarea politicii industriale europene’ şi ‘migraţia’, potrivit Parisului.
În acest ultim dosar, guvernul de la Roma subliniază necesitatea ‘unei gestionări în cele din urmă a fluxurilor de migranţi’, care să fie axată pe ‘controlul la frontiere’, notează AFP.
sursa – AGERPRES
Articolul Consens între Macron şi Meloni cu privire la livrările de arme pentru Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.