Grupul PNL din Consiliul Judeţean (CJ) Argeş a transmis, luni, o scrisoare deschisă premierului şi preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, în document liberalii criticând o hotărâre adoptată în urmă cu o săptămână de Consiliul Judeţean, prin care organigrama instituţiei creşte de la 200 la 255 de posturi, potrivit News.ro.
”Considerăm că, prin adoptarea acestei hotărâri colegii dumneavoastră care reprezintă P.S.D. în Consiliul Judeţean Argeş sfidează planurile de reformă pe care le-aţi anunţat şi pe care vreţi să le puneţi în aplicare la nivel naţional”, îi transmit consilierii judeţeni ai PNL preşedintelui PSD.
Aceştia compară demersul PSD de a creşte numărul posturilor din organigrama CJ Argeş cu practica a unor comercianţi care cresc preţurile produselor, ca să le reducă apoi, de Black Friday.
În scrisoarea deschisă transmisă luni premierului Marcel Ciolacu şi semnată, în numele grupului consilierilor PNL de liderul acestuia, Narcis Sofianu, liberalii îi aduc la cunoştinţă şefului PSD că aleşii judeţeni ai PSD Argeş au votat, săptămâna trecută, o hotărâre prin care „s-a stabilit o creştere istorică a numărului de angajaţi din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Argeş, cu 27,5 %, mai exact de la 200 de posturi la 255”.
”Considerăm că prin adoptarea acestei hotărâri colegii dumneavoastră care reprezintă P.S.D. în Consiliul Judeţean Argeş sfidează planurile de reformă pe care le-aţi anunţat şi pe care vreţi să le puneţi în aplicare la nivel naţional. Prin adoptarea acestei hotărâri, asemeni acelor comercianţi care din dorinţa de a-i înşela pe oameni măresc nejustificat preţurile unor produse înainte de a face «reducerile» de tip «Black Friday », colegii dumneavoastră au crescut în mod nejustificat numărul de posturi cu scopul de a-şi bate joc de reformele pe care le propuneţi, arătând unei ţări întregi că, în mintea dumnealor, reformele sunt doar pentru unii… şi că acolo unde oamenii au ales «şmecheri», în urma «restructurării» vor exista mai multe posturi decât înainte de anunţarea reformelor. Modul în care consilierii judeţeni ai P.S.D. Argeş au acţionat în acest context ne duce cu gândul la un celebru P.S.D.-ist ( fost P.R.M.-ist, la fel că domnul Mînzînă, preşedintele P.S.D. Argeş şi al C.J.Argeş ) care explica la televizor că unele măsuri au fost adoptate «pentru că putem»”, se arată în scrisoarea deschisă adresată primului ministru.
Consilierii PNL îl întreabă pe Ciolacu dacă reprezentanţii PSD în Consiliul Judeţean Argeş au avut susţinerea sau permisiunea conducerii partidului de a promova şi vota o astfel de hotărâre.
”Totodată, va întrebăm şi dacă, în calitatea dumneavoastră de preşedinte al Partidului Social Democrat, veţi solicita colegilor care au adoptat această hotărâre să ia măsuri pentru anularea prevederilor sale? În final, va asigurăm că nu sunteţi dumneavoastră «fraierul de serviciu», aşa cum aţi declarat, ci aceia care plătesc taxe mai multe şi mai mari”, îi mai transmit consilierii PNL Argeş lui Ciolacu.
Majorarea numărului de posturi din aparatul propriu al CJ Argeş, de la 200 la 255 de posturi, a fost votată luni, 7 august, în şedinţă extraordinară. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, a dat asigurări, în acea şedinţă, că modificarea statului de funcţii nu presupune creşterea fondului de salarii sau crearea de noi locuri, ci doar oferă posibilitatea mutării unora dintre angajaţii Consiliului pe alte posturi pentru a putea gestiona proiectele pe fonduri europene.
Articolul Consilierii judeţeni PNL Argeş, scrisoare deschisă către Marcel Ciolacu după ce PSD Argeş a votat majorarea organigramei Consiliului Judeţean cu 55 de posturi: Colegii dumneavoastră sfidează planurile de reformă pe care le-aţi anunţat apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro