Consilierul municipal USR PLUS Gabriel Rău a declarat că în mijloacele de transport în comun trebuie să existe senzori de temperatură şi a propus o platformă online publică pentru reclamaţii, unde petentul să poată regăsi statusul acestora.
La o dezbatere organizată, vineri, de Municipalitate pe tema a trei proiecte de hotărâre care vizează transportul public, dintre care unul privind avizarea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), el a propus ca operatorul să poată achiziţiona doar vehicule cu normativul european minim de poluare aflat în vigoare la momentul achiziţiei.
Legat de predictibilitatea curselor, Gabriel Rău este de părere că intervalul de abatere trebuie înjumătăţit pentru liniile cu platformă proprie.
Consilierul municipal PSD Daniela Raiciu a spus că variaţiile mari de temperatură pot duce la probleme cardiovasculare destul de severe şi că ar trebui discutat înainte de a se lua o decizie ce temperaturi trebuie să fie într-un mijloc de transport. În opinia sa, senzorii de temperatură nu ar avea rost pe mijloace de transport învechite, iar o disciplină şi o ordine mai clară la nivelul agenţilor de transport ar da mai multe rezultate.
‘Cred că trebuie să existe senzori în interior. Sunt de acord că ar trebui să fie consultaţi specialişti, pentru că nu dorim să-i îmbolnăvim pe cetăţenii Municipiului Bucureşti. Dacă avem autobuze cu 20 de grade şi afară sunt 40 de grade creăm un şoc termic (…). Administraţia publică, inclusiv Societatea de Transport Bucureşti, are o reticenţă în a se reforma, fără presiune publică şi fără o transparenţă inclusiv la lucruri mărunte, cum ar fi nivelul temperaturii, nu vom face o schimbare în administraţie de bunăvoie şi trebuie să existe aceste metode, trebuie să existe inclusiv factorul coercitiv, trebuie să existe toate aceste lucruri introduse, pentru că intrăm într-o nouă eră, o eră digitală, vorbim de smart city, vorbim de oraşe ale viitorului, nu putem sta cu borsetuţa şi cu geamul deschis şi cu aerul condiţionat dat drumul, aşa, că vrea cineva’, a afirmat viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.
Cornel Pieptea, reprezentant al TPBI, a menţionat că operatorii au obligaţia de gestionare a reclamaţiilor primite direct şi de a le transmite şi către TPBI.
‘Dacă răspunsul este de competenţa lor, operatorii răspund direct petentului, dacă nu, este redirecţionat către noi (…) Asociaţia de Transport verifică registrul de reclamaţii inclusiv al operatorilor, verifică prin sondaj reclamaţiile pentru a vedea cum au fost tratate (…). Ce trebuie să facem şi propunerea este foarte bună – parte de transparentizare, trasabilitate, astfel încât cetăţeanul să poată urmări pentru fiecare petiţie care e statusul’, a spus Pieptea.