Consiliile Judeţene din Cluj şi Bistriţa-Năsăud au încheiat un acord de colaborare pentru realizarea drumului expres Cluj – Dej – Bistriţa.
‘Plenul reunit al forului administrativ judeţean a aprobat în cadrul şedinţei ordinare desfăşurate marţi, 21 decembrie a.c., încheierea unui Acord de colaborare între Consiliul Judeţean Cluj şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, respectiv municipiul Bistriţa şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), având ca obiect asigurarea colaborării între părţi pentru realizarea proiectului ‘Drum Expres Cluj – Dej – Bistriţa”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.
Potrivit acordului, cele patru autorităţi publice îşi exprimă intenţia de colaborare în vederea susţinerii procesului de selecţie a modului de definire şi conectare a aliniamentelor drumurilor expres Cluj – Dej şi Dej – Bistriţa. De asemenea, parteneriatul inter-instituţional va oferi posibilitatea identificării şi rezolvării constrângerilor de ordin juridic şi administrativ care pot apărea şi va oferi posibilitatea emiterii cu celeritate a avizelor şi certificatelor de urbanism necesare.
‘Vom acorda tot sprijinul necesar derulării acestui proiect de o importanţă strategică atât pentru judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud cât şi pentru întreaga regiune. Noua arteră va contribui esenţial la dezvoltarea întregii regiuni şi va asigura un plus de siguranţă şi confort prin decongestionarea traficului, extrem de aglomerat, de pe drumul european’, a declarat, conform comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.
Drumul expres Cluj – Dej – Bistriţa este format din două sectoare de drum, respectiv drumul expres Dej – Bistriţa, ca parte a aliniamentului ‘Autostrăzii Nordului’ Vama Oar – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, şi sectorul independent de drum expres Cluj – Dej.