Consiliul Judetean Ilfov va acorda, și în anul școlar 2023-2024, burse pentru elevii înscriși în învățământul tehnic/dual, în unități din Brănești, Buftea, Ciorogârla, Snagov și Voluntari. Cuantumul sprijinului este de 100 de lei pentru fiecare elev, în cadrul programului ,,Ilfov împreună: Educația schimbă vieți”.
În baza centralizărilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean ILFOV, un număr total de 𝟵𝟮𝟬 𝗱𝗲 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶 vor beneficia de aceste burse.În luna septembrie erau înscriși la cursuri 635 de elevi în învățământul profesional tehnic și 285 de elevi, la cel dual, în următoarele unități de învățământ:
- Liceul Tehnologic ,,Cezar Nicolau” Brănești;
- Liceul Tehnologic ,,Dumitru Dumitrescu” Buftea;
- Liceul Tehnologic ,,Barbu A. Știrbey” Buftea;
- Liceul Tehnologic ,,Pamfil Șeicaru” Ciorogârla;
- Liceul Tehnologic ,,Nicolae Bălcescu” Voluntari;
- Liceul Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu” Snagov.
Programul ,,Ilfov împreună: Educația schimbă vieți” urmărește obținerea următoarelor rezultate:
- îmbunătățirea legăturii dintre școală, mediul economic și comunitate;
- creșterea atractivității programelor curriculare din cadrul învățământului profesional și tehnic/dual din județul Ilfov;
- creșterea ratei de participare a elevilor în procesele de învățare;
- reducerea absenteismului;
- prevenirea și diminuarea abandonului școlar.
Sursă: Facebook Ștefan Rădulescu
Articolul Consiliul Judetean Ilfov va acorda, și în anul școlar 2023-2024, burse pentru elevii înscriși în învățământul tehnic/dual apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro