Consiliul Local Sector 2 a aprobat, în şedinţa de miercuri, Strategia de transformare digitală a acestei zone administrativ-teritoriale.
Potrivit actului normativ, la nivel european şi naţional, în ultimii ani au avut loc o serie de schimbări în ceea ce priveşte priorităţile de dezvoltare şi astfel a fost demarat noul exerciţiu financiar european 2021-2027. În acest context, autoritatea locală a elaborat Strategia de transformare digitală a sectorului 2 iar dezvoltarea şi implementarea acesteia vor contribui la ‘tranziţia oraşului spre o societate şi o economie digitală’, la interconectarea actorilor relevanţi într-un ‘ecosistem funcţional şi inovativ’, pentru a fi în concordanţă cu politicile, strategiile şi programele europene şi naţionale actuale.
Având în vedere faptul că Strategia de transformare digitală a sectorului 2 este un document de planificare pe termen lung şi complex, ce conţine un amplu portofoliu de proiecte, a fost necesară realizarea unei analize atente, care să ţină cont atât de nevoile şi potenţialul de dezvoltare al sectorului 2 pentru perioada următoare, cât şi de încadrarea şi concordanţa strategiei de transformare digitală cu noile politici, strategii şi programe europene şi naţionale, aceasta fiind şi documentul de bază pentru justificarea proiectelor în procesul de absorbţie a fondurilor europene.