AcasăPoliticaConsiliul Național al partidului Forța Dreptei se reunește sâmbătă; Nicușor Dan –...

Consiliul Național al partidului Forța Dreptei se reunește sâmbătă; Nicușor Dan – susținut în cursa prezidențială

Partidul Forța Dreptei îl va susține în cursa prezidențială din luna mai pe Nicușor Dan, candidat independent pentru Cotroceni.

Sâmbătă, a fost convocat Consiliul Național al partidului, pentru a stabili poziția formațiunii pentru alegerile prezidențiale.

”Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a convocat Consiliul Național al partidului sâmbătă, 15 februarie, la ora 11:00. Principalul subiect al dezbaterilor va fi poziția Forța Dreptei în alegerile prezidențiale”, au transmis reprezentanții partidului.

La eveniment va participa și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la funcția de președinte al României.

La alegerile pentru Cotroceni din 2024, Ludovic Orban s-a retras din cursa prezidențială pentru a o susține pe Elena Lasconi (USR).

Nicușor Dan este susținut în alegerile pentru fotoliul prezidențial și de Partidul Mișcarea Populară.

Pe 16 decembrie 2024, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale.

‘Este nevoie de schimbarea fundamentală a modului în care statul răspunde la așteptările cetățenilor. (…) Vă anunț că intenționez să candidez la alegerile prezidențiale din 2025. (…) Voi candida independent, sunt deschis la discuții cu partidele pro-europene pentru susținerea acestei candidaturi’, spunea, la acea dată, Nicușor Dan.

Sursa: AGERPRES

Articolul Consiliul Național al partidului Forța Dreptei se reunește sâmbătă; Nicușor Dan – susținut în cursa prezidențială apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks