Free Porn
xbporn
Acasă93Consiliul Tineretului din România: Adoptarea Legii tinerilor - un prim pas, nu...

Consiliul Tineretului din România: Adoptarea Legii tinerilor – un prim pas, nu un salt în domeniu

Adoptarea Legii tinerilor constituie un prim pas, nu un salt în domeniu, având în vedere că, pentru multe dintre prevederile acesteia, statul are doar posibilităţi şi nu obligaţii de intervenţie, potrivit unui comunicat al Consiliului Tineretului din România transmis, miercuri, AGERPRES.

Reprezentanţii acestei organizaţii nu consideră că noua Lege a tinerilor reprezintă ‘o victorie’, cel puţin nu până la adoptarea normelor de aplicare, mai ales având în vedere ‘palmaresul negativ’ al ministerului în elaborarea de politici publice, precum şi istoricul de alocare bugetară insuficientă pentru nevoile actuale ale tinerilor.

În acelaşi timp, ei au atras atenţia asupra necesităţii unui cadru legislativ actualizat şi facilităţii procesului în această sesiune parlamentară, astfel că salută evoluţia faţă de legea în vigoare nr. 350/2006, aceasta fiind transpusă prin aspecte printre care se numără: o mai bună definire a terminologiei, obligativitatea ca statul să sprijine dezvoltarea unui program naţional de formare a personalului de tineret, obligativitatea autorităţilor locale de a realiza strategii în domeniul tineretului şi planuri de măsuri aferente, operaţionalizarea unui consiliu interministerial de tineret, îmbunătăţirea modului în care statul se implică în sprijinirea participării active a tinerilor în societate.

‘Criticăm tergiversarea adoptării acestei legi de către Parlament, precum şi lipsa de interes pentru dialog a ministerului în ultimele 7 luni, dar şi neglijenţa cu care acesta a tratat proiectul de lege’, au transmis reprezentanţii Consiliului Tineretului din România.

Totodată, aceştia critică modul în care a fost abordată dezbaterea pe amendamente de la nivelul comisiei, prin respingerea, la solicitarea ministerului, a unui număr relativ mare de amendamente, în principal de către coaliţia de guvernare, în unele cazuri chiar fără oferirea unei justificări reale.

‘Organizaţiile naţionale de şi pentru tineret/studenţi rămân vigilente şi atente la tot ceea ce înseamnă legislaţie subsecventă. Dorinţa noastră nu este doar aprobarea legii în contextul Anului European al Tineretului, care să fie bifată ca realizare de către politicieni, ci conturarea, susţinerea şi implementarea de măsuri clare, care să aibă efecte pentru fiecare tânăr şi asupra întregului ecosistem de tineret din România’, au adăugat reprezentanţii Consiliului Tineretului din România.

Deputaţii au adoptat, miercuri, ‘Legea tineretului’, care are ca obiect de reglementare îmbunătăţirea cadrului juridic necesar asigurării elaborării, implementării şi monitorizării politicii de tineret, participării active şi incluzive a tinerilor la viaţa societăţii, în domeniile de interes pentru aceştia, precum şi a cadrului juridic necesar dezvoltării personale şi profesionale a tinerilor conform necesităţilor şi aspiraţiilor acestora.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks