Peste 20.000 de accesorii pentru telefoane mobile, jucării şi articole de vestimentaţie, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 4 milioane de lei, au fost depistate într-un container sosit din China în Portul Constanţa.
Garda de Coastă a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că poliţişti de frontieră şi inspectori ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud – Agigea au verificat un container încărcat cu bunuri, sosit din China. Au fost depistate 4.460 de accesorii telefoane mobile, 6.650 jucării şi 9.980 articole de vestimentaţie, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
‘Bunurile, cu o valoare de aproximativ 4.000.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor’, se mai spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră efectuează, totodată, cercetări pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.