Aproape 170 de amenzi în valoare totală de peste 100.000 de lei au fost aplicate de poliţişti în urma unor acţiuni desfăşurate pe DN 39 Constanţa – Mangalia şi DN 22 Lumina – Tulcea, în ultimele două zile, aproape toate sancţiunile fiind date pentru nerespectarea de către şoferi a limitei de viteză admisă. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat, marţi, că pe 3 şi 4 ianuarie, lucrători ai Biroului Drumuri Naţionale şi Europene al Serviciului Rutier au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii accidentelor rutiere, pe DN 39 (Constanţa – Mangalia) şi DN 22 (Lumina – Tulcea). În urma analizelor efectuate, s-a constatat că principale cauze de producere a accidentelor rutiere pe aceste drumuri sunt viteza neregulamentară, depăşirea neregulamentară, precum şi neatenţia la volan a conducătorului auto pentru că foloseşte telefonul mobil. ‘Poliţiştii rutieri au acţionat în 8 zone, fiind aplicate 167 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 100.000 de lei, dintre care 151 pentru depăşirea limitei de viteză admisă. Totodată, au fost reţinute 7 permise de conducere, dintre care 5 pentru depăşirea cu peste 50 km/h a limitei de viteză admisă pe sectorul de drum respectiv’, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ. Unul dintre contravenienţi este un tânăr de 25 de ani, care a condus un autoturism pe DN 22, cu viteza de 153 km/h pe un sector de drum cu limita de 100 km/h. Conducătorul auto a fost amendat cu 1.305 lei, fiindu-i totodată reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile. Potrivit IPJ, în anul 2020, pe DN 39 au fost înregistrate 47 de accidente rutiere, soldate cu 4 morţi, 5 persoane rănite grav şi alte 40 rănite uşor. Pe DN 22 au fost înregistrate, anul trecut, 24 de accidente rutiere, soldate cu 5 persoane decedate, 2 persoane rănite grav şi 26 – rănite uşor.