AcasăStiri generaleConstanţa: Arhiepiscopia Tomisului a deschis un birou de consiliere pentru femeile însărcinate...

Constanţa: Arhiepiscopia Tomisului a deschis un birou de consiliere pentru femeile însărcinate aflate în dificultate

Arhiepiscopia Tomisului a deschis un birou de consiliere şi informare pentru femeile însărcinate aflate în dificultate şi risc de avort, oferind servicii gratuite şi confidenţiale, au informat, marţi, reprezentanţii instituţiei de cult.

Scopul acestei iniţiative este, printre altele, promovarea dreptului la viaţă pentru copilul nenăscut.

‘Arhiepiscopia Tomisului a deschis Biroul de Consiliere şi Informare ‘Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana’ pentru femeile aflate în dificultate şi criză de sarcină sau risc de avort. Sediul se află la Aşezământul ‘Vasiliada’ al parohiei ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Constanţa (str. Ion Neculce, nr. 2G). Scopul biroului este promovarea dreptului la viaţă pentru copilul nenăscut, oprirea declinului demografic, informarea privind riscurile şi complicaţiile majore ale avortului’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Tomisului.

Potrivit sursei citate, în eparhie a fost creat un grup de specialişti voluntari (duhovnici, psihologi, asistenţi sociali) care vor prelua apelurile telefonice sau mesajele pe WhatsApp (0731365614 sau 0772221186) ale mamelor aflate în dificultate şi vor stabili modalităţi de sprijinire a cazurilor solicitante.

‘Biroul oferă: servicii gratuite şi confidenţiale pentru depăşirea crizei de sarcină, consiliere psihologică şi spirituală, orientare profesională, terapie şi ajutor material de urgenţă’, a mai transmis Arhiepiscopia Tomisului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks