Teatrul de Stat Constanţa (TSC) a iniţiat ‘Autostrada spre teatru’, un proiect a cărui primă ediţie va fi sâmbătă – 25 februarie, la care vor fi aduşi spectatori din Bucureşti, acestora oferindu-li-se şi o vizită la Muzeul de Artă, dar şi un tur cu ghid în zona peninsulară a oraşului de la ţărmul mării.
Potrivit TSC, la această primă ediţie, la reprezentaţia spectacolului Seaside Stories, care este principala atracţie a excursiei, doar 27 de locuri au fost rezervate participanţilor la ‘Autostrada spre teatru’, iar biletele, care au fost puse în vânzare online, s-au epuizat foarte repede, în doar câteva ore de la anunţul programului pe reţelele sociale.
‘Programul excursiei de o zi cuprinde transportul de la Bucureşti (plecarea din parcarea din faţa Teatrului Naţional Bucureşti), vizită cu ghid la Muzeul de Artă Constanţa (unul dintre cele mai frumoase muzee de acest gen din ţară), program liber (TSC va pune la dispoziţie o listă de recomandări pentru masa de prânz, la restaurante partenere, care oferă reduceri pentru participanţii la acest program), tur ghidat de Diana Slav în Peninsula oraşului Constanţa, cu poveşti din istoria şi legendele Tomis-ului, spectacolul SEASIDE STORIES, regia Radu Afrim, la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanţa, iar seara târziu plecarea spre Bucureşti’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Teatrul de Stat Constanţa.
Organizatorii speră ca numărul participanţilor la ‘Autostrada spre teatru’ să fie din ce în ce mai mare, iar programul tot mai diversificat.
‘Sperăm să includem, la alte ediţii, şi vizite la celebrele cetăţi antice din judeţ, celelalte muzee importante din oraş, experienţe gastronomice specifice dobrogene şi multe alte puncte de interes cultural. Ne dorim ca acest proiect să devină unul de tradiţie şi el să contribuie la drumul pe care îl au de parcurs Constanţa şi întreaga Dobroge pentru a căpăta o forţă de atracţie cu totul aparte pentru iubitorii de cultură, artă şi istorie’, se mai spune în comunicat.
Conform acestuia, Teatrul de Stat Constanţa a dezvoltat ideea de a aduce la teatru spectatori din afara oraşului, pornind de la proiecte similare ale teatrelor din Craiova şi din Sfântu Gheorghe.
‘Obiectivul nostru principal este de a face din Constanţa o destinaţie culturală importantă, de a demonstra că acest oraş are un potenţial extraordinar, dincolo de frumuseţea plajelor şi puterea de atracţie a Mării Negre. Suntem convinşi că oamenii şi instituţiile de cultură pot genera un tip de turism cu totul aparte, acel turism cultural care a schimbat de multe ori în lume imaginea şi dinamica unei comunităţi aparent inerte din acest punct de vedere’, a declarat directorul general al Teatrului de Stat Constanţa, Erwin Şimşensohn. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)