Bancomatul unei unităţi bancare, amplasat în centrul localităţii Castelu, a fost ţinta hoţilor, el fiind distrus printr-o explozie, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare.
Potrivit IPJ, noaptea trecută, în jurul orei 03,15, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Rurală Medgidia au fost sesizaţi, prin apel 112, că un bancomat din comuna Castelu a fost spart.
‘Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar bancomatul este distrus ca urmare a unei explozii. Cercetările au fost preluate de poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. În cauză sunt continuate cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor implicate’, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.