Un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit, trupul acestuia fiind scos carbonizat de pompieri, miercuri seară, din locuinţa sa cuprinsă de flăcări, în localitatea constănţeană Mircea Vodă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Dobrogea’, pompierii de la Detaşamentul Medgidia au fost mobilizaţi după ora 18,00, la locul producerii incendiului deplasându-se trei autospeciale cu apă şi spumă, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
‘Arde generalizat parterul imobilului, pe aproximativ 100 metri pătraţi, cu posibilitatea de propagare a flăcărilor la etaj. A fost extrasă o persoană carbonizată, sex masculin, în jur de 60 de ani. De asemenea, a fost extrasă şi o butelie’, au transmis reprezentanţii ISU, în timpul intervenţiei.
Conform sursei menţionate, incendiul a fost lichidat în jurul orei 19,20. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă, editor: Marius Frăţilă)