Un bărbat, de 55 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în mai multe ţări membre ale UE, a fost reţinut în urma a două percheziţii efectuate de poliţişti la locuinţele acestuia din Constanţa, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
La una dintre locuinţe a fost găsit şi un pistol – armă letală deţinută fără autorizaţie.
Suspectul va fi prezentat, în ziua în curs, judecătorilor Curţii de Apel Constanţa.
IPJ Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în colaborare cu cei ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean – Serviciul Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au executat două percheziţii domiciliare, în baza unui ordin european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Germania.
Percheziţiile au fost efectuate la locuinţele unui bărbat, de 55 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene.
‘În urma efectuării percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor de către autorităţile germane, mai multe telefoane mobile, tablete, dispozitive de stocare electronice şi înscrisuri cu valoare probatorie. Totodată, au fost descoperite şi ridicate o armă letală, respectiv un pistol, şi 26 de cartuşe de calibrul 22, pentru care nu exista autorizaţie de deţinere sau folosire a armelor letale’, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, arma şi muniţia aferentă au fost ridicate de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al IPJ Constanţa, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
‘Bărbatul, pe numele căruia autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare (…), a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi reţinut, pentru 24 de ore. Acesta a fost condus şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, urmând a fi prezentat Curţii de Apel Constanţa, cu propunere legală’, se mai spune în comunicat.
Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, cu participarea şi a jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile ‘Tomis’ Constanţa.