Un adolescent în vârstă de 16 ani a ajuns la spital după ce s-a bătut cu un alt tânăr, de 17 ani, în urma unui conflict între patru persoane iscat, miercuri, într-o zonă centrală a municipiului Constanţa, cu privire la folosirea pistei special amenajate pentru biciclişti.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, în jurul orei 14,15, poliţişti din cadrul Secţiei 1 au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecţia bulevardului Mamaia cu strada Mircea cel Bătrân, are loc un scandal între mai multe persoane. La faţa locului au ajuns poliţiştii, dar şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, a căror intervenţie nu a fost necesară.
‘Din primele verificări a reieşit faptul că, pe fondul unor neînţelegeri referitoare la pista special amenajată pentru biciclişti, patru persoane au avut un conflict verbal, iar acesta a degenerat între doi dintre tineri, de 16, respectiv 17 ani, care s-au agresat fizic reciproc. Tânărul de 16 ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale’, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
‘Menţionăm faptul că ambele persoane implicate în conflict şi-au rezervat dreptul de a depune plângere în termenul legal’, a mai informat IPJ Constanţa. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)