Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a votat prelungirea carantinei pentru municipiul Constanţa cu încă 14 zile, deoarece în ultimele două săptămâni rata incidenţei a crescut până la 10,54 de locuitori, în cursul zilei de joi, informează Prefectura Constanţa. Potrivit sursei citate, CJSU a votat în sistem electronic hotărârea de propunere a prelungirii carantinei în Municipiul Constanţa pentru alte 14 zile, începând de vineri de la ora 20.00, urmând ca decizia finală să fie luată de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). Astfel, în perioada următoare, centrele comerciale din municipiu vor fi obligate să-şi configureze circuite distincte de acces, pentru intrare şi ieşire, iar mall-urile rămân închise sâmbăta şi duminica, cu excepţia magazinelor ce vând produse alimentare, farmaciilor, curăţătoriilor şi magazinelor cu hrană pentru animale de companie. În hotărârea CJSU Constanţa se prevede că este strict interzisă intrarea/ieşirea prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere, iar circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, prevăzute în hotărâre, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei de la angajator. Municipiul Constanţa a intrat în carantină pe data de 20 noiembrie, iar în momentul în care s-a luat această decizie rata incidenţei era de 9,11. În cursul zilei de 3 decembrie aceasta era de 10,54, conform DSU Constanţa.