Acasă93Constanţa: CNAPM, partener într-un proiect european pentru alimentarea cu electricitate de la...

Constanţa: CNAPM, partener într-un proiect european pentru alimentarea cu electricitate de la mal a vapoarelor acostate

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa este partener în cadrul proiectului EALING, ce se referă la posibilitatea navelor de a se alimenta cu energie electrică de la mal pe timpul staţionării în porturi şi de a nu mai consuma carburanţi pentru producerea ei, reducându-se considerabil emisiile de gaze în atmosferă, a informat, joi, conducerea instituţiei. Proiectul EALING are un buget de aproximativ 7 milioane de euro. ‘Proiectul EALING are la bază necesitatea implementării soluţiilor OPS – (Onshore Power Supply – furnizarea de energie de la ţărm) în porturile maritime TEN-T, pentru a răspunde în special cerinţelor formulate în European Green Deal, precum şi în alte Directive UE ce privesc crearea şi utilizarea infrastructurii dedicate combustibililor alternativi, precum şi stabilirea unui cadru pentru facilitarea investiţiilor durabile în acest domeniu. Proiectul EALING are un buget de 6.960.240 euro şi este finanţat prin programul european Connecting Europe Facility 2019. Perioada de desfăşurare a proiectului este 01.06.2020 – 30.06.2023. Bugetul CN APM SA este 101.194 euro, din care finanţare CEF 50.597 euro şi surse proprii 50.597 euro’, a transmis directorul CNAPM, Florin Goidea, printr-un comunicat de presă. Conform sursei citate, coordonatorul proiectului este Fundaţia Valencia Port, cei 16 parteneri implicaţi fiind porturi, asociaţii profesionale, autorităţi din Spania, Italia, Germania, Grecia, Bulgaria, România, Slovenia şi Portugalia. ‘Proiectul EALING are următoarele obiective: Evaluarea performanţelor operaţionale şi de mediu ale porturilor participante, în cadrul operaţiunilor de alimentare a diferitelor tipuri de nave (Ro-Ro, Ro-Pax, portcontainere, nave de pasageri); Contribuţia la dezvoltarea în continuare a unui cadru comun armonizat şi interoperabil al UE pentru implementarea infrastructurii şi echipamentelor OPS în porturi, cu o strânsă cooperare între toate părţile interesate din sectorul maritim, în conformitate cu cadrul tehnic şi legislativ al UE; Realizarea tuturor studiilor tehnice, de mediu, socio-economice şi financiare necesare pentru accelerarea pregătirii şi lansării etapei de lucrări de infrastructură OPS; Implementarea infrastructurii şi echipamentelor OPS în cel puţin 16 porturi din diferite regiuni ale UE: Marea Mediterană, Marea Neagră şi Atlantic’, se mai menţionează în comunicat. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks