Cofetăria Aida din municipiul Constanţa a fost închisă temporar de comisarii Protecţiei Consumatorilor până la remedierea deficienţelor constatate, fiind aplicate şi amenzi în valoare totală de 12.000 de lei.
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au informat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că în urma unui control la operatorii economici identificaţi pe platforma Glovo, care nu au informaţii privind declaraţia nutriţională, la punctul de lucru al SC CO-Dan Mar SRL – cofetăria Aida din Constanta, au fost găsite, printre altele, mizerie şi prăjituri fără termen de valabilitate privind consumul lor.
CJPC a aplicat două amenzi în valoare totală de 12.000 de lei, au fost retrase de la comercializare produse alimentare neconforme în valoare de 2.000 de lei şi a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciului de alimentaţie publică până la remedierea deficienţelor constatate.
‘Abaterile de la legislaţie constatate de comisarii CJPC Constanţa, în timpul controlului, s-au referit la: chederele rupte, protecţia ventilatoarelor şi rafturile vitrinelor frigorifice sunt neigienizate, cu vopseaua exfoliată şi pete de rugină; paviment neigienizat; aparatura, tăvile de coacere cu grad de uzură ridicat şi neigienizate; produse alimentare nesigure – prăjituri diverse sortimente – care nu au informaţii privind data limită de consum sau data de minimă durabilitate; (…); se utilizează bucăţi de material textil murdare pe post de bureţi; se reutilizează ambalajele provenite de la materiile prime pentru depozitarea altor produse; (…); nu are informaţiile privind declaraţia nutriţională, ingredientele produselor şi cantitatea lor, substanţele cu efect alergen pe platforma Glovo’, se mai arată în comunicat.