Poliţiştii de frontieră din Negru Vodă, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, au descoperit, într-un autocamion cu remorcă sosit din Bulgaria, 22.000 de kilograme de deşeuri de sticlă spartă neconformă.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, vineri, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, pe sensul de intrare în ţară, controlul unui autocamion cu remorcă, înmatriculat în Bulgaria.
Acesta era condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 59 ani şi transporta deşeuri de sticlă pentru o societate din România.
În urma efectuării verificărilor, s-a constatat că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 22.000 de kilograme de sticlă spartă (securizată), neconformă cu ceea ce era menţionat în documente, fapt pentru care lucrătorii din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa nu au permis intrarea în România, fiind întors pe teritoriul Bulgariei.
În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de export sau import de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu.