Poliţiştii au depistat, în apropierea frontierei de stat, doi cetăţeni din Maroc, care au intrat ilegal în România din Bulgaria, pe la frontiera verde, informează un comunicat de presă transmis, joi, de Garda de Coastă. Potrivit sursei citate, miercuri, acţionând în baza unei informaţii, lucrători ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov, în cooperare cu colegi din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Băneasa, au descoperit, între localitatea Bugeac şi la Mănăstirea Dervent, două persoane de sex masculin, despre care existau suspiciuni că au intrat ilegal în România. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituţiei, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni marocani, în vârstă de 28, respectiv 31 de ani, pe numele unuia dintre ei fiind emisă o alertă de către autorităţile din Germania. De asemenea, în cadrul cercetărilor, aceştia au declarat că au intrat ilegal în ţară cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Cei doi migranţi au fost preluaţi, conform Acordului de readmisie între România şi Bulgaria, de către autorităţile de frontieră bulgare, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.