Echipaje de la ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa sunt trimise vineri la Constanţa pentru a ajuta la stingerea incendiului care a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase.
‘În sprijinul forţelor de intervenţie de la faţa locului vor fi trimise de la ISU Călăraşi – 7 ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU Ialomiţa se deplasează o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple’, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Vineri dimineaţa a izbucnit un incendiu la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa, autorităţile activând Planul roşu de intervenţie.
Potrivit IGSU, incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum.
Se acţionează pentru evacuarea pacienţilor.