Faţadele a patru clădiri emblematice din municipiul Constanţa sunt iluminate arhitectural timp de o lună, contribuind astfel, prin crearea unor experienţe vizuale de neuitat, şi la atragerea turiştilor, a informat, luni, administraţia locală.
Este vorba despre Comandamentul Marinei Militare, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Teatrul Naţional de Operă şi Balet ‘Oleg Danovski’ şi Muzeul de Artă Populară Constanţa.
Cu ajutorul luminilor sunt create forme spectaculoase pe faţadele clădirilor, fiind evidenţiate detaliile arhitecturale.
‘Lumina arhitecturală ajută la crearea de forme spectaculoase de lumini pe faţadele clădirilor şi la evidenţierea detaliilor arhitecturale, având un mare potenţial în atragerea turiştilor, dar şi pentru înfrumuseţarea oraşului pe timp de noapte. Constanţa se alătură astfel marilor oraşe ale lumii care folosesc iluminatul arhitectural pentru a crea experienţe vizuale de neuitat prin iluminarea obiectivelor turistice importante, ca parte din metodele de promovare şi atragere a turiştilor’, se mai spune într-un comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)