Constanţa: Focar de COVID-19 la Căminul Municipal pentru Persoane Vârstnice

0
23

Căminul Municipal pentru Persoane Vârstnice din Constanţa a fost declarat focar de COVID-19, marţi, în urma confirmării, în ultimele 48 de ore, a unui total de 39 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectură. Potrivit sursei citate, 32 de beneficiari şi şapte membri ai personalului de îngrijire din cadrul Căminului Municipal pentru Persoane Vârstnice au fost declaraţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2 în urma testelor făcute de specialişti, astfel că Direcţia de Sănătate Publică a declarat marţi focar de COVID-19 în incinta instituţiei. ‘Primul caz a fost confirmat săptămâna trecută, la un beneficiar al căminului, în urma unui control medical realizat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, pentru o patologie, ulterior fiind testat colegul de cameră al bătrânului şi două îngrijitoare, toate cazurile fiind pozitive”, se arată în comunicatul de presă. Urmare a rezultatelor înregistrate la testare, specialiştii DSP Constanţa şi conducerea căminului au decis testarea RT-PCR a celor peste 300 de persoane din centru (beneficiari şi personal), astfel fiind confirmate alte 35 de persoane cu virusul SARS-CoV-2, cei 39 de pacienţi, asimptomatici, fiind internaţi în spitalele din judeţ. De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, în judeţul Constanţa au fost confirmate 2.352 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, până în prezent fiind înregistrate 55 de decese din rândul celor pozitivaţi. AGERPRES /(AS autor: Dan Mihăescu, editor: Antonia Niţă)