Preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Social Democrat (PSD), Felix Stroe, şi-a înaintat joi demisia din funcţia de director general al SC RAJA SA Constanţa, cel mai mare operator public de apă şi canalizare din România, după ce noul preşedinte ales al Consiliului Judeţean, Mihai Lupu, i-a cerut public să se retragă. Surse din cadrul PSD Constanţa au confirmat, pentru AGERPRES, că Felix Stroe şi-a depus demisia din funcţia de director general al companiei publice de apă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, la două zile după ce noul preşedinte ales, Mihai Lupu, i-a cerut în mod public să se retragă de la conducere, după 12 ani. Potrivit surselor indicate, Stroe rămâne totuşi în fruntea filialei judeţene a PSD. RAJA SA este controlată de Consiliul Judeţean Constanţa, care deţine pachetul majoritar de acţiuni în societate. Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a câştigat alegerile locale de duminică, cu peste 100.000 de voturi, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Potrivit datelor de pe site-ul AEP, Mihai Lupu a avut un avans de peste 33.000 de voturi faţă de următorul clasat, candidatul PSD – Felix Stroe, el obţinând 101.608 voturi faţă de doar 68.596, cu cât a fost creditat social-democratul şi doar 36.731 de voturi cât a avut Remus Negoi – reprezentantul USR-PLUS. De asemenea, la alegerile pentru consilierii judeţeni, PNL s-a clasat tot pe primul loc, cu 97.079 de voturi, urmat de PSD – 61.904 voturi şi de USR-PLUS cu 34.810 voturi. AGERPRES / (AS – autor: Dan Mihăescu, editor: Marius Frăţilă)