Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit o mină aflată în derivă pe Marea Neagră, în urma unei informaţii primite de la o navă comercială, la şapte mile marine est de localitatea Sulina, mina marină retrăgându-se în apele teritoriale ale Ucrainei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Garda de Coastă, poliţiştii de frontieră au fost sesizaţi pe 15 mai de către o navă comercială cu privire la faptul că la aproximativ şapte mile marine est de localitatea Sulina, pe Marea Neagră, se află un obiect plutitor asemănător unei mine marine.
‘Aceştia s-au deplasat la locul indicat cu o navă din dotarea Gărzii de Coastă şi au procedat la monitorizarea cu atenţie a obiectului, ocazie cu care, în urma observării în detaliu, s-a constatat faptul ca este o mină marină, aflată în derivă. La un moment dat, mina a ieşit din câmpul vizual al poliţiştilor de frontieră, intrând în apele ucrainene’, se arată în comunicat.
Zona unde a fost găsită mina marină este asigurată şi au fost anunţate şi autorităţile ucrainene, acestea urmând să intervină pentru distrugerea acesteia.
‘Conform procedurilor specifice, poliţiştii de frontieră au instituit o zonă de siguranţă şi asigură securitatea perimetrală, fiind totodată anunţate autorităţile naţionale, dar şi cele ucrainene cu atribuţii în domeniu, fiind informaţi de către cei din urmă cu privire la faptul că vor interveni pentru distrugerea minei’, se mai spune în comunicat.