Nouă amenzi în valoare totală de peste 252.000 de lei au fost date de Garda de Mediu Constanţa luna trecută şi au fost făcute două sesizări penale privind nerespectarea legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Garda de Mediu Constanţa, în luna aprilie s-au efectuat 143 de acţiuni de inspecţie şi control, 132 dintre acestea fiind neplanificate. Au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale – un avertisment şi opt amenzi în valoare totală de 252.500 lei, precum şi o sancţiune complementară de suspendare a activităţii. De asemenea, au fost înaintate două sesizări penale către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru cercetări sub aspectul săvârşirii unor fapte penale prevăzute de acte normative din domeniul protecţiei mediului.
Sesizări penale au fost făcute împotriva Serviciului Local de Salubrizare Cogealac, pentru ‘eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, în cantităţi mari şi cu potenţial risc asupra mediului şi sănătăţii populaţiei’, şi împotriva Societăţii Gospodărie Apă Canal şi Salubritate Cogealac, care a evacuat ape uzate neepurate direct în pârâul Cogealac ce se varsă în Lacul Nuntaşi, aflat în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Urmare a controlului efectuat la depozitul de deşeuri inerte din Ovidiu, operatorul depozitului a fost amendat cu 100.000 lei pentru nerespectarea condiţiilor din autorizaţia de mediu, pentru remedierea neconformităţilor constatate stabilindu-se un termen de 30 de zile.
Deţinătorul reţelei de canalizare din zona Promenada Năvodari a fost amendat cu 15.000 lei pentru nerealizarea măsurii stabilite la controlul anterior.
‘Acesta a permis evacuarea apelor uzate menajere de către locatarii din zonă în reţeaua de canalizare neautorizată din punct de vedere al protecţiei mediului, dispunându-se totodată şi măsura complementară de suspendare a activităţii. Verificările s-au realizat ca urmare a unei deversări accidentale de ape uzate fecaloid-menajere pe promenadă. (…) În prezent, se realizează demersuri în vederea predării reţelei de canalizare către UAT Năvodari, respectiv RAJA SA, pentru exploatarea reţelei de canalizare în condiţii optime’, se arată în comunicat.
O firmă din Portul Constanţa a fost amendată cu 50.000 de lei, după ce locuitorii cartierului Poarta 6 din municipiul Constanţa au reclamat disconfortul creat din cauza aerului poluat.
‘Pe amplasamentul unui operator din Portul Constanţa a fost identificat un stoc de cărbune energetic, sursa emisiilor de poluanţi în atmosferă, cauzate de autoaprinderea mărfii şi generatoare de disconfort. Societatea a fost amendată cu 50.000 lei pentru neluarea măsurilor de monitorizare şi supraveghere pe perioada depozitării şi s-au stabilit măsuri privind lichidarea stocului şi depozitarea în condiţii de protecţie a mediului’, se mai spune în comunicat.
Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au efectuat, în aprilie, cinci controale la şantiere de construcţii, fiind aplicate două amenzi în valoare totală de 55.000 lei, pentru nerespectarea legii calităţii aerului, respectiv pentru încălcarea normativelor privind regimul deşeurilor.