Primăria Constanţa anunţă un început de toamnă incendiar la malul mării, parcarea din dreptul plajei Modern fiind transformată, în perioada 2 – 4 septembrie, într-un imens ring de dans, cu concerte susţinute de zeci de artişti.
Accesul constănţenilor şi turiştilor aflaţi pe litoral este liber.
‘Începutul de toamnă se anunţă incendiar, la malul mării ! În perioada 2-4 septembrie, parcarea din dreptul Plajei Modern se transformă într-un imens ring de dans, iar tonul distracţiei va fi dat pe ritmurile muzicii tradiţionale româneşti. Evenimentul ‘Constanţa petrece’ este organizat de Direcţia Cultură, Educaţie, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, iar accesul este liber’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa.
Potrivit sursei citate, constănţenii, dar şi turiştii vor petrece trei zile şi trei nopţi, în compania a zeci de artişti şi dansatori care vor urca pe scenă, începând cu ora 17.00. Seria concertelor tradiţionale în aer liber este deschisă vineri, 2 septembrie, de Lupii lui Calancea, Taraful de la Vărbilău, Taraful Ionel Tudorache, Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase.
Sâmbătă, 3 septembrie, Loredana, Taraful Rutenilor, Marius Mihalache & Bând şi Raluca & Proiectul Balcanik vor încinge scena şi ringul de dans, iar marea distracţie se încheie duminică, 4 septembrie, cu Andra, Damian Drăghici şi Ionuţ Galani.
‘Şi asta nu e tot ! Pentru că atunci când zici Dobrogea, zici automat multiculturalitate, tradiţie şi istorie, comunităţile etnice ne vor prezenta dansuri şi obiceiuri specifice. Vor completa atmosfera de sărbătoare Ansamblurile Elpis, Iholu, Brâuleţul, Plai de Dor, Izvoraşul Dobrogean, Luminiţe Dobrogene, Armânamea, Flori Dobrogene, Galuboe More, Nairi, Can Renkler, Fidanlar, Mirela Pană şi Cabaret Unique. Invitaţi speciali vor fi Mircea Dinescu şi Hâri Gromosteanu, iar prezentatorul evenimentului este Ionuţ Dulgheriu’, se mai spune în comunicat.