AcasăStiri generaleConstanţa: Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări; un bărbat a...

Constanţa: Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări; un bărbat a fost reţinut

Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au pus în aplicare, sub supravegherea procurorilor, 19 mandate de percheziţie domiciliară la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări, un bărbat fiind reţinut.

Din cercetări a reieşit că, în perioada mai-august 2021, mai multe persoane ar fi deţinut, transportat şi comercializat ţigarete netimbrate, fără documente de provenienţă, cauzând un prejudiciu prin neplata accizelor de peste 100.000 de lei, se arată într-un comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea confiscării peste 182.000 de ţigarete de contrabandă, 60.000 de lei, 600 de dolari, 290 de euro şi 16 telefoane mobile.

La audieri au fost conduse 12 persoane, dintre care un bărbat de 29 de ani a fost reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, iar la activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi Serviciul Criminalistic de la IPJ Constanţa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks