Patru percheziţii au fost efectuate la locuinţele a patru bărbaţi bănuiţi de comiterea de furturi din zece societăţi comerciale din judeţul Constanţa, cu un prejudiciu de circa 100.000 de lei, unul dintre aceştia fiind prins în noaptea de duminică spre luni, după ce poliţiştii au urmărit în trafic autoturismul în care se afla şi au tras 14 focuri de armă.
Bărbatul prins de poliţişti şi alte două persoane care s-au predat după percheziţiile efectuate au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa (IPJ) a informat miercuri, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Constanţa, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au efectuat patru percheziţii la locuinţele a patru bărbaţi cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
‘În urma probelor administrate în dosar a rezultat că, în perioada noiembrie – decembrie a.c., aceştia ar fi sustras bunuri alimentare, băuturi alcoolice, ţigarete, diverse sume de bani şi bijuterii din 10 societăţi comerciale din judeţul Constanţa. Prejudiciul este de aproximativ 100.000 de lei’, reiese din comunicat.
În noaptea de duminică spre luni, unul dintre bărbaţii cercetaţi pentru comiterea furturilor a fost depistat într-un autoturism care se deplasa pe DN 2A şi al cărui conducător auto nu a oprit la semnalele poliţiştilor Serviciului Rutier, pentru oprirea acestuia fiind trase cinci focuri de avertisment în plan vertical şi alte nouă, în direcţia autovehiculului. În maşină au fost găsite mai multe bunuri – produse alimentare, ţigări şi băuturi alcoolice a căror deţinere nu a putut fi justificată.
Ulterior, au fost făcute cele patru percheziţii domiciliare şi au fost descoperite şi ridicate bunuri cu valoare probatorie, 200 de euro, 1.600 de lei şi un telefon mobil, bănuiţii de furturi nefiind găsiţi la locuinţele respective.
Doi dintre suspecţi s-au prezentat apoi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.