Peste 150 de artişti şi zeci de mii de fani din ţară şi din străinătate sunt aşteptaţi, în perioada 6-9 iulie, la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Neversea, un eveniment aniversar ‘cu adevărat spectaculos’, după cum promit organizatorii, concertele fiind programate pe şase scene desfăşurate pe aproximativ 110.000 mp.
‘În mai puţin de două zile se deschid porţile celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea. Aflat la ediţia aniversară, evenimentul va fi cu adevărat spectaculos. Pe plaja Neversea sunt aşteptaţi peste 150 de artişti şi zeci de mii de fani din ţară, dar şi din străinătate. Pentru ca experienţa să fie una de neuitat, plină de amintiri frumoase, organizatorii festivalului, alături de autorităţi, au luat toate măsurile de siguranţă a participanţilor, pentru ca evenimentul să se desfăşoare, ca şi până acum, în cele mai bune şi sigure condiţii. Ca în fiecare an, Festivalul Neversea este pentru 4 zile şi 4 nopţi cel mai sigur loc public de la malul Mării Negre, iar pentru asta mii de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (Direcţia Generală Management Operaţional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliţia Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia Naţională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, UPU Constanţa, Garda de Coastă) şi ai Poliţiei Locale se vor asigura că sunt respectate toate măsurile de siguranţă. De altfel, în festival vor fi şi peste 700 de agenţi de securitate privaţi. De asemenea, echipajele de la ISU Constanţa, UPU Constanţa şi SMURD Constanţa vor fi pregătite pentru a oferi suportul necesar la punctele medicale avansate şi punctele de prim ajutor. ISU Dobrogea va asigura la eveniment două autospeciale de transport persoane şi victime multiple; două şenilate de mici dimensiuni pentru transport persoane, două posturi medicale înfiinţate de ISU şi 3 puncte de prim-ajutor plus o autospecială de stingere a incendiilor’, se arată într-un comunicat de presă remis marţi de organizatori.
Producţia Festivalului Neversea este ‘demnă de filmele americane: de la decoruri şi arhitectură, la poveste, personaje maritime fantastice, animatori şi dansatori, artişti şi fani din întreaga lume’, potrivit organizatorilor, care precizează că vor exista ‘6 scene de muzică şi mai multe music spots, desfăşurate pe aproximativ 110.000 mp’.
‘Scena principală va avea peste 500 mp de ecran led, 26 metri înălţime, peste 55 de metri la bază şi o deschidere de 20 metri performance area. Pentru conceptul scenei s-a folosit un element omniprezent în universul Neversea, şi anume SOARELE. Echipamentele necesare construcţiei scenei principale au fost transportate cu peste 60 TIR-uri din ţară, respectiv 14 TIR-uri din Belgia, Olanda, Germania, respectiv Polonia. Montajele s-au realizat cu utilaje de ridicat de peste 100 tone, respectiv cu nacele care pot ajunge până la 40 de metri înălţime. Balkaniada e o scenă nouă, acoperişul (neobişnuit de altfel) va fi adus tocmai din Germania, de la Opera Tents, pentru a putea răspunde nevoilor tuturor artiştilor. În cazul scenei The Ark, pentru aniversarea celor 5 ani de Neversea, am pregătit o producţie interesantă. Decorul 2D va fi înlocuit cu 180 mp de ecrane LED, tocmai pentru a pune în valoare toţi artiştii trap şi hip-hop ce vor urca pe scenă. Mai mult, am luat în considerare şi un catwalk pentru ca artiştii să poată face baie de mulţime. Daydreaming este singura scenă care îşi păstrează identitatea. Aceasta s-a consacrat pe parcursul anilor ca fiind singura scena prin care se vede răsăritul, singura de acest fel din Europa. Montajele au început în data de 15 iunie, cu 21 de zile înainte de deschiderea porţilor. După finalizarea celor 4 zile de eveniment, demontajele sunt estimate a se desfăşura în 8 zile’, se mai arată în comunicat.
Organizatorii mai atrag atenţia că, pe perioada desfăşurării festivalului, vor exista restricţii de circulaţie în Constanţa, iar în drumul spre mare participanţilor la trafic le este recomandat ‘să aleagă rute ocolitoare şi să evite Autostrada A2, deoarece la Podul de la Feteşti se efectuează lucrări de reabilitare’.
‘În perioada pre, dar şi în timpul festivalului se vor impune restricţii de circulaţie în perimetrul din proximitatea plajei unde are loc Neversea. În zilele de 4 şi 5 iulie, reprezentanţii poliţiei rutiere vor stabili restricţionarea circulaţiei, în funcţie de valorile de trafic. În perioada 6-9 iulie 2023, accesul pe plajă va fi restricţionat prin intermediul barierelor de acces amplasate la intersecţia str. Salonic, cu str. Yokohama şi str. Belvedere, precum şi la capătul str. Marinei, restricţiile fiind realizate prin intermediul firmei de pază şi al organizatorilor. Pentru desfăşurarea în condiţii de fluenţă şi siguranţă a traficului rutier, Poliţia Rutieră va institui restricţii de circulaţie auto în următoarele intersecţii, în perioada 6-9 iulie 2023, după cum urmează: prelungirea strada Traian cu Valea Portului; Poarta 1 – Port (zona sens giratoriu);Strada Termele Romane cu b-dul. Elisabeta (zona Poarta 1 Port); în funcţie de valorile de trafic şi situaţia operativă, se va institui restricţia la intersecţia tip sens giratoriu strada Traian cu str. termele Romane; Str. Traian cu bulevardul Tomis; Str.Negru Vodă cu strada Ecaterina Varga; Str. Negru Vodă cu str. Mircea cel Bătrân ; Str. Mircea cel Bătrân cu str. Smârdan; Str. Mircea cel Bătrân cu str. Decebal ;Str. Mircea cel Bătrân cu str. Eroilor; Str. Bucovina cu str. Eroilor, Str. Marinei segmentul cuprins între Tomis Marina Management şi bariera de acces pe Plaja Modern. În perioada 6-7 iulie 2023, în intervalul orar 16:00-06:00, se vor impune restricţii de circulaţie pe Str. Termele Romane între Str. Traian şi sensul giratoriu de la Poarta 1 Port. Începând cu data de 8 iulie 2023, ora 06:00 şi până pe data de 10 iulie 2023, ora 06:00 vor fi impuse restricţii de circulaţie de la sensul giratoriu Poarta 2. Parcarea autovehiculelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă pe perioada 4-9 iulie 2023’, potrivit organizatorilor.
Pentru a trece de filtrele instituite de autorităţi, riveranii trebuie să prezinte un act de identitate, un contract de comodat sau unul de închiriere care să ateste domiciliul în zona peninsulară sau orice alt document din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază sau efectuează activităţi în zona afectată de restricţii. De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranţă cu excepţia autobuzelor CT BUS autorizate să efectueze transport public.
‘Programul de circulaţie al autobuzelor CT BUS va suferi unele modificări, programul fiind următorul: toate liniile cuprinse în programul de transport vor circula în program normal de L-V 05:15-23:00, pe 06 şi 07 iulie şi S-D 05:45-23:00, 08 si 09 iulie, cu excepţia liniilor 42,48,44,51 şi 101 care îşi vor prelungi traseul până în Portul Turistic Tomis, pe toată perioada festivalului (4 zile). Linia City Tour va circula în program de noapte după cum urmează: Staţiunea Mamaia (Hotel Caraiman), B-dul Mamaia, B-dul Tomis, Str. Traian, Poarta 2 Port, Str. Termele Romane, B-dul Regina Elisabeta, Str. Remus Opreanu, Port Tomis (şi retur) Str. Remus Opreanu, Port Tomis, B-dul Regina Elisabeta, Str. Termele Romane, Str. Traian, Str. Negru voda, Str Mircea cel Bătrân, B-dul Mamaia, Staţiunea Mamaia (Hotel Caraiman); Linia CityTour va avea ultima plecare din CL Gara 19:25 şi din Caraiman 20:55. Linia SHUTTLE, va avea prima plecare din CL Caraiman şi Portul Tomis la ora 21:00 şi ultima plecare din CL Caraiman şi Portul Tomis la ora 06:00, la un interval de 16 min. Linia SHUTTLE, pe traseul parcurs va face legătura cu toate cele 4 linii de noapte. Liniile de noapte N2-43, N5-40, N100M şi N102 vor circula de la ora 23:30 şi vor avea o frecvenţă de 30 min. În Portul Turistic Tomis, în staţia liniei CiTy TOUR, va fi amenajat un punct de lucru (dispecerat) cu un autobuz Mercedes, unde va fi în permanenţă un dispecer, acesta va monitoriza sosirile şi plecările autobuzelor şi va comercializa bilete de 24H şi 7 zile’, mai transmit organizatorii.