Peste 200 de percheziţii domiciliare au fost efectuate de poliţişti în 34 de judeţe şi în Bucureşti, la membrii unei grupări infracţionale specializate în falsificarea de diplome de studii şi certificate de calificare profesională, a informat, joi, Poliţia Română. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul cercetărilor într-un dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. ‘La data de 3 martie, poliţiştii de la Transporturi, cu sprijinul altor forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, au pus în executare 221 de mandate de percheziţie domiciliară, în 34 de judeţe şi în Bucureşti. Acţiunea s-a desfăşurat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi fals material în înscrisuri oficiale’, se arată într-un comunicat de presă transmis de IGPR. Conform sursei citate, din cercetări a reieşit că mai multe persoane s-ar fi organizat într-o grupare, care ar fi falsificat, prin contrafacere, diplome de studii şi certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat. În urma percheziţiilor au fost descoperite 346 de înscrisuri, reprezentând diplome de studii, certificate de absolvire, certificate de calificare profesională, suplimente, foi matricole, traduceri legalizate, licenţe de pescuit, autorizaţii de pescuit calcan şi atestate, susceptibile a fi contrafăcute, precum şi un revolver şi 59 de cartuşe cu bile metalice, deţinut ilegal. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.