Prima ediţie a Sunscreen Film & Arts Festival începe pe 8 septembrie, la Constanţa, loc în cinci puncte centrale ale oraşului şi îşi aşteaptă spectatorii la peste 30 de evenimente, a anunţat, miercuri, Teatrul de Stat Constanţa.
Conform organizatorilor, Sunscreen Film & Arts Festival promite patru zile pline de filme, cine-concerte, muzică, dar şi întâlniri cu unii dintre cei mai îndrăgiţi artişti străini şi români ai momentului – actorul sârb Darko Peric, artiştii balcanici din formaţia The Turbans sau Matei Dima, Mircea Bravo, Şerban Pavlu şi Corina Chiriac.
Joi, în prima zi a festivalului, constănţenii vor putea să îl asculte pe mult-premiatul flautist Matei Ioachimescu în cadrul showului multimedia ELECTRIC (Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret ‘Jean Constantin’, ora 18,00) şi să ia parte la cine-concertul Studentul din Praga (Sala Studio a Teatrului de Stat, 19,30), unde Irina-Margareta Nistor va nara live un film din 1913, pe muzica celor de la CelloFun.
Seara continuă cu proiecţia primului episod din noul serial PRO TV – Clanul, în Piaţa Ovidiu, de la ora 20,30.
‘Aici, publicul îi va întâlni pe actorii Marian Olteanu, Şerban Pavlu, Codin Maticiuc, Cătălina Grama, Constantin Dogioiu, George Ivaşcu, Cătălin Nicolau, Sergiu Costache, Răzvan Oprea, dar şi pe regizorul Anghel Damian. Cei tineri sunt aşteptaţi la un super concert la Teatrul de Vară Soveja, cu artiştii trap Oscar & Yakki’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Teatrul de Stat Constanţa.
Vineri, actorul Vasile Muraru şi regizorul Paul Negoescu vor fi prezenţi la proiecţia filmului ‘Oameni de treabă’, de la Centrul Jean Constantin, la ora 18,00. În aceeaşi zi, de la ora 20,30, Piaţa Ovidiu îi va găzdui pe regizorul, scenaristul şi actorul Matei Dima, regizorul şi scenaristul Alex Coteţ, producătoarea Alexandra Hash, actorii Roxana Condurache, Şerban Pavlu, Nicu Banea, Marian Andriescu, Cristi Pulhac şi Andra Axintoi, care vor urmări în avanpremieră, alături de constănţeni, comedia Teambuilding.
La Teatrul de Vară Soveja are loc un concert extraordinar susţinut de Jean Gavril, urmat de trupa balcanică The Turbans, care vine la malul mării direct dintr-un turneu mondial sold-out. Regizorul Victor Canache şi producătoarea Luana Georgiţă se vor întâlni cu spectatorii la proiecţia filmului care a câştigat premiul publicului la TIFF 2022: Capra cu Trei Iezi (Centrul Jean Constantin, 20,30).
În prima zi de weekend, actorii Paul Ipate şi Cătălina Grama vor veni la proiecţia filmului ‘Nimic despre dragoste’ (r. Florin Piersic JR) la Centrul Jean Constantin, de la ora 18,30. Actorul Darko Peric va fi prezent în Piaţa Ovidiu de la ora 20,30, unde va fi proiectat scurtmetrajul ‘Patria’ (r. Alejandro Lobo), în care Peric joacă rolul principal. Acesta va sta de vorbă cu spectatorii înainte şi după film. De la ora 21,00, în acelaşi loc, actorii Şerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Liliana Ghiţa, Sergiu Costache, Andreea Mateiu şi producătoarea Cristina Dobriţoiu participă la proiecţia comediei ‘Nunţi, botezuri, înmormântări’ (r. Alexander Lustig).
Compozitoarea Simona Strungaru, soprana Mihaela Maxim, baritonul Cătălin Petrescu şi basul Iustinian Zetea vor cânta alături de 27 de artişti constănţeni la Teatrul de Vară Soveja, în cadrul uimitorului cine-concert Nosferatu, iar actriţa Mălina Manovici e aşteptată la proiecţia filmului Balaur (20,30, Sala Studio a Teatrului de Stat).
În ultima zi a festivalului, duminică, actorii Emilia Popescu, Ana Idricău, Şerban Pavlu, regizorul Emanuel Pârvu şi producătoarea Miruna Berescu participă la proiecţia filmului ‘Marocco’ (18,30, Centrul Jean Constantin). La 19,30, legendara Corina Chiriac va susţine un recital la Teatrul de Vară Soveja, iar festivalul se încheie cu o întâlnire foarte aşteptată de public: entertainer-ul Mircea Bravo vine în Piaţa Ovidiu, de la ora 20,30, pentru proiecţia în avanpremieră a primului său film: ‘Mirciulică’. I se alătură regizorul Cristian Ilişuan, dar şi protagoniştii Lenuţa Moldovan (Bunica din Chinteni), Cătălin Herlo, Adrian Cucu sau Ramona Doleanu.
‘Programul complet Sunscreen Film & Arts Festival, care include şi o mulţime de filme internaţionale, poate fi consultat pe site-ul festivalului – https://sunscreenfestival.ro/. Biletele se pot cumpăra online (https://sunscreen.eventbook.ro/) sau fizic, de la Info Point City Park Mall (Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu 116C) şi Centrul Jean Constantin, dar vor fi disponibile şi înaintea de începerea fiecărui eveniment, în cinematografele şi sălile de concert. Intrarea la filmele din Piaţa Ovidiu şi de pe Plaja Reyna este gratuită’, se mai spune în comunicat.
SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Teatrul de Stat Constanţa şi Centrul Cultural ‘Teodor Burada’.