Acasă55Constanţa: PNL a cerut anularea alegerilor pentru funcţia de primar al comunei...

Constanţa: PNL a cerut anularea alegerilor pentru funcţia de primar al comunei Costineşti

Deputatul liberal Bogdan Huţucă, liderul filialei judeţene Constanţa a PNL, a declarat, pentru AGERPRES, că a formulat o întâmpinare la Biroul Electoral Central (BEC) prin care cere anularea procesului electoral pentru funcţia de primar al comunei Costineşti şi reluarea acestuia la o dată ulterioară, în condiţii echitabile pentru toţi participanţii. ‘Cerem anularea alegerilor doar pentru funcţia de primar, pentru că dreptul cetăţenilor de a vota a fost afectat prin poziţionarea siglei PRO România în dreptul candidatului PNL la funcţia de primar al comunei Costineşti şi pentru că suspendarea procesului de vot timp de două ore, de la 7,00 la 9,20, a dus la imposibilitatea de a-şi exprima dreptul de vot pentru toţi cetăţenii care lucrează în ture şi nu au mai putut să se prezinte la urne în aceste condiţii, ştiut fiind faptul că procesul electoral poate fi suspendat doar o singură dată pentru o perioadă de două ore’, a declarat Huţucă. Procesul electoral a fost suspendat duminică în cele două secţii de votare din comuna Costineşti după ce alegătorii au descoperit că buletinele de vot au fost tipărite greşit, sigla PNL fiind înlocuită cu cea a formaţiunii Pro România. Ulterior, procesul electoral a fost reluat la Costineşti, pe buletinele de vot imprimate greşit pentru candidatul la funcţia de primar, alegătorii fiind informaţi după intrarea în secţie că sigla Pro România a fost imprimată, din eroare, şi în dreptul candidatului PNL, urmând ca după tipărirea buletinelor rectificate acestea să fie puse la dispoziţia celor care nu au votat încă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks