Primăria Mircea Vodă şi o firmă care execută lucrări de construcţii în comună au fost amendate cu câte 100.000 de lei pentru că pe un teren din localitatea arondată, Satu Nou, aparţinând domeniului public, erau depozitate deşeuri de către constructor, a informat, miercuri, Garda de Mediu Constanţa.
Măsurile au fost luate după ce, în luna august, Garda de Mediu dispusese salubrizarea terenurilor pe care erau depozitate deşeuri de firma de construcţii.
‘Primăria Mircea Vodă a fost amendată cu 100.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite la controlul anterior, realizat în data de 31 august 2022. La acea dată, au fost identificate trei zone cu depozitări ilegale de deşeuri, fiind stabilite măsuri de salubrizare a terenurilor. Până la data controlului din 15 noiembrie 2022 au fost igienizate parţial doar două amplasamente, constatându-se că pe terenul din localitatea Satu Nou au fost depozitate alte deşeuri de către firma de construcţii care realizează lucrări în comună. Pe lângă amenda de 100.000 de lei aplicată primăriei, comisarii au sancţionat şi constructorul cu amendă de 100.000 de lei’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Garda de Mediu Constanţa.
Conform sursei citate, verificările au fost efectuate ca urmare a unui reportaj TV.