Autobuzele companiei de transport public CT Bus, din municipiul Constanţa, au fost scoase pe trasee, luni seara, după ce, în urma mai multor runde de negocieri ca urmare a unui protest spontan desfăşurat de angajaţi, sindicaliştii au obţinut majorarea salariilor şi acordarea unor sporuri revendicate.
Conform liderilor sindicali de la CT Bus, în urma negocierilor purtate s-a convenit că şoferii din cadrul companiei vor primi în plus la salariu 200 de lei – de la 1 ianuarie, 200 de lei – după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli din 2022, precum şi sporuri salariale de 10%. Sporuri salariale de 5% vor fi acordate lucrătorilor din atelierele mecanice şi de 3% personalului din sectorul administrativ, sporurile urmând să fie acordate tot după aprobarea bugetului de anul viitor. Totodată, de la 1 septembrie 2022, angajaţii companiei CT Bus vor mai primi 150 de lei.
‘CT Bus anunţă publicul călător că transportul în comun se reia, în această seară, de la ora 20:00. Conducerea executivă a CT BUS S.A., membrii Consiliului de Administraţie, dar şi reprezentanţii Adunării Generale a Acţionarilor şi ai Primăriei Municipiului Constanţa au depus eforturi, pe tot parcursul zilei, fiind angrenaţi în acţiuni menite să asigure reluarea transportului în comun. Vă oferim scuze pentru disconfortul creat!’, au transmis reprezentanţii companiei de transport în comun.
Salariaţii companiei de transport public din municipiul Constanţa au desfăşurat luni un protest spontan, din cauza nesoluţionării revendicărilor pe care le aveau privind nivelul salarizării şi condiţiile de muncă, şoferii refuzând să iasă cu autobuzele pe trasee.
‘Este foarte greu să lucrezi la CT Bus, se fac foarte multe ore de muncă, nu sunt plătite conform legii, nu avem repaus, lucrăm şapte zile din şapte’, a afirmat unul dintre protestatari, colegi de ai săi menţionând că şoferii, în condiţiile date, nu vor mai ieşi pe trasee ‘nici azi, nici mâine dacă este nevoie’.
Compania a anunţat, printr-un comunicat de presă, că şoferii refuză să iasă pe trasee în contextul ‘negocierilor eşuate pentru mărirea salariilor’.
La sfârşitul săptămânii trecute, aproximativ 60 de angajaţi ai companiei CT Bus au protestat în faţa sediului administraţiei locale, fiind nemulţumiţi de salariile mici pe care le au, liderii sindicali afirmând că un şofer primeşte un salariu de circa 3.000 de lei.