AcasăStiri generale'Constanţa respiră artă' - de duminică, timp de şase zile, în zona...

‘Constanţa respiră artă’ – de duminică, timp de şase zile, în zona Parcului Arheologic

Proiectul ‘Constanţa respiră artă’, ce urmăreşte promovarea culturii în mijlocul publicului, şi nu în faţa lui, se va derula începând de duminică până pe 17 octombrie, în zona Parcului Arheologic.

” ‘Constanţa respiră artă’, un proiect eterogen, ce îmbină teatrul cu muzica, poezia, artele vizuale, poveştile, jocurile, emoţia spectacolului, dar şi pe cea a participării, aduce tinerii actori constănţeni în mijlocul publicului de toate vârstele. Proiectul a fost gândit în scopul promovării culturii şi artei în mijlocul publicului, şi nu în faţa lui, o asemenea abordare fiind evidentă şi necesară după perioada de claustrare pe care am traversat-o toţi”, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanţa transmis AGERPRES.

‘Constanţa respiră artă’ începe duminică, 10 octombrie şi se va finaliza pe 17 octombrie, fiind un proiect pilon al structurii culturale a oraşului. Timp de şase zile, o infrastructură artistică impresionantă, compusă din zeci de actori, muzicieni şi artişti-animatori, cu multiple evenimente vor însufleţi zona Parcului Arheologic, precizează sursa citată.

Potrivit organizatorilor, copiii au un rol special în acest proiect, zilele de sâmbătă şi duminică fiindu-le dedicate cu prioritate.

Aşadar, toţi copiii sunt aşteptaţi să ia parte la ‘Duelul prinţeselor şi supereroilor’, să devină ‘Micul Picasso’, să înveţe ‘Cum să ajungi un pirat adevărat’ sau ‘Şi tu poţi fi un personaj de Halloween’, activităţi creative ce îi vor bucura, le vor testa puterea de concentrare, le vor dezvolta spiritul de observaţie, îndemânarea şi posibilităţile de comunicare.

Parc Orchestra este un concept ce combină muzica live, instrumentele şi poezia, tinerii actori participanţi stabilindu-şi fiecare câte un spaţiu şi realizându-şi performingul. În acelaşi timp, în alte spaţii se vor citi poveşti şi basme pentru copii. Spectatorii se vor putea plimba printre toate aceste momente şi alege spaţiul favorit.

”Foarte important de subliniat este aspectul ecologic al proiectului nostru: Parc Orchestra se va desfăşura folosind energia verde, fără surse de curent electric”, arată organizatorii.

Zilele dedicate acestui proiect se încheie cu invitaţii pentru adulţi, şi nu numai, la spectacole de muzică bună şi teatru.

Participarea la toate evenimentele proiectului se va face cu respectarea cu stricteţe a distanţării, ţinând cont de restricţiile impuse de coronavirus.

Proiectul, cu o valoarea de 222.500 lei, este finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi organizat de Asociaţia Culturală pentru Tineret şi Copii ‘Art Theatre’. AGERPRES / (AS – autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks