Sistemul Modular Medical de Izolare şi Tratament (SMMIT) Constanţa a fost dat în folosinţă, la unitatea medicală prezentându-se, momentan, pacienţii suspecţi de COVID-19, care, după ce sunt testaţi şi evaluaţi medical, în funcţie de gravitatea stării de sănătate, sunt direcţionaţi către spitale destinate bolnavilor cu coronavirus, a informat, marţi, comandantul Spitalului Militar, col. dr. Aurel Trană. ‘Având în vedere evoluţia importantă a numărului de cazuri din judeţul nostru din ultima perioadă, în cursul zilei de duminică, începând cu ora 19,00, a fost dat în folosinţă cu adevărat Sistemul Modular Medical de Izolare şi Tratament Constanţa, de la Stadionul Portul. Am început prin a spitaliza un număr de 14 pacienţi pozitivi, pe parcursul serii au mai sosit încă doi’, a declarat col. dr. Aurel Trană, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, luni a avut loc o şedinţă de lucru la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, la care au fost prezenţi toţi managerii spitalelor din judeţ, cei implicaţi în tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, SMMIT ‘revenindu-i sarcina, cel puţin pentru moment, să se ocupe de pacienţii care sunt netestaţi încă, sunt doar pacienţi suspecţi’. ‘Pacienţii se prezintă aici ca şi pacienţi suspecţi, li se recoltează testul, încercăm cu aparatura noastră să dăm rezultatele cât mai repede, pacienţii care sunt pozitivi sunt automat evaluaţi din punct de vedere radiologic, biologic şi clinic. În funcţie de forma pe care o găsim, ei sunt direcţionaţi către celelalte spitale de linia întâi şi linia a doua, respectiv cazurile dificile merg la Spitalul de Boli Infecţioase, cazurile mai puţin dificile merg la Palazu Mare sau Mangalia, iar cazurile care au comorbidităţi importante merg la Medgidia. Pacienţii care au fost pozitivi au fost externaţi în cursul serii, după ce au fost evaluaţi cum trebuie, au fost externaţi în cursul serii şi în cursul nopţii, iar de azi avem numai pacienţi suspecţi, în momentul acesta sunt opt pacienţi’, a spus Trană. El a menţionat că SMMIT Constanţa are capacitatea de 168 de paturi. ‘Capacitatea maximă a spitalului în condiţii de izolare este de 40 de pacienţi, pentru că trebuie să stea singuri până primesc rezultatul şi e cea mai bună soluţie pentru ei, în felul ăsta nu mai ocupă saloane întregi la spitale de linia întâi şi linia a doua, aşteptând rezultatul. În total, aici sunt 168 de paturi. Pentru Terapie Intensivă sunt patru paturi, dar Terapie Intensivă înseamnă doar o terapie intensivă de urgenţă, aparatura noastră este de transport, terapie intensivă de transport, astfel încât un pacient care dintr-un motiv sau altul se degradează subit, el primeşte primul ajutor, este eventual intubat, ţinut pe ventilator până se găseşte un loc pentru el la un spital dotat cum trebuie pentru un pacient grav’, a declarat medicul militar. Aurel Trană a mai spus că, în funcţie de gradul de ocupare al SMMIT, pot fi aduse cadre medicale de la alte unităţi. ‘În funcţie de gradul de ocupare al spitalului, vom coopta personal de la spitalul nostru. Dacă numărul de pacienţi este mai mare, vom coopta personal de la spitalul CFR şi de la Centrul de Medicină Navală, iar în cazul în care spitalul s-ar umple, vom primi ajutor de la colegii noştri de la spitalele militare din ţară’, a declarat comandantul Spitalului Militar Constanţa. Sistemul Modular Medical de Izolare şi Tratament, achiziţionat de Ministerul Apărării Naţionale, a fost amplasat în luna aprilie pe Stadionul Portul din municipiul Constanţa. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)