AcasăStiri generaleConstanţa: Suspecţi de proxenetism, reţinuţi în urma a 19 percheziţii domiciliare

Constanţa: Suspecţi de proxenetism, reţinuţi în urma a 19 percheziţii domiciliare

Şase bărbaţi suspectaţi de proxenetism au fost reţinuţi în urma a 19 percheziţii domiciliare efectuate în judeţele Constanţa şi Tulcea, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Suspecţii urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propuneri legale.

Alte trei persoane sunt cercetate în acest dosar, dintre care una este încarcerată în Penitenciarul Poarta albă, iar două se sustrag cercetărilor.

IPJ Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au efectuat 19 percheziţii domiciliare, în judeţele Constanţa şi Tulcea, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism. În urma percheziţiilor efectuate, la sediul IPJ au fost conduse 20 de persoane, şapte dintre acestea fiind bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism.

‘Începând cu anul 2018 şi până în prezent, acestea ar fi determinat sau înlesnit practicarea prostituţiei ori ar fi obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei, de către mai multe persoane, în apartamente închiriate în municipiile Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara şi Suceava’, se arată în comunicat.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate diverse sume de bani – aproximativ 14.000 de lei, 3.800 de euro, 500 de dolari, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM, o armă de tip airsoft, mai multe înscrisuri cu valoare probatorie şi au fost indisponibilizate patru autoturisme.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi UTAI Constanţa, cu participarea poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţia Municipiului Constanţa, Poliţia Oraşului Năvodari, Poliţia Oraşului Ovidiu, Secţia 4 Poliţie Rurală Medgidia, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks