Un tânăr suspectat de trafic de droguri a fost arestat preventiv, în urma a două percheziţii efectuate, în judeţul Constanţa, la locuinţele acestuia, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
După ce bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, instanţa de judecată a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia.
‘La data de 6 decembrie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate Constanţa au pus în aplicare 2 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Constanţa, la locuinţele unui bărbat, de 26 de ani. În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Astăzi, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile’, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Conform sursei citate, acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. La percheziţiile domiciliare au participat şi jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile ‘Tomis’ Constanţa. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)