Tânărul care a aruncat mai multe obiecte de la balconul unui imobil din Mamaia şi apoi a postat filmările pe internet a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Potrivit sursei citate, tânărul respectiv este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
‘În noaptea de 7 spre 8 august, în jurul orei 3,00, aflându-se la o petrecere ce a avut loc în staţiunea Mamaia, de faţă fiind mai multe persoane, a aruncat într-un loc public, respectiv parcarea din faţa blocului, fără niciun motiv, cu un scaun pliabil peste balconul apartamentului, scaun ce a căzut peste autoturismul marca Jeep Wrangler, ce se afla parcat, provocându-i distrugeri minore, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică, iar ulterior, acesta i-a luat ochelarii de vedere ce aparţineau persoanei vătămate D.Ş, care era prezent în apartament şi i-a aruncat peste acelaşi balcon, provocând distrugerea acestora’, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Înainte de a fi plasat sub control judiciar, tânărul a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa.
Potrivit unei postări de pe contul de Facebook al Poliţiei Române, cu titlul ‘Sunt celebru, scoate-mă de aici!’, tânărul s-a filmat şi în alte ipostaze în care îi agresa ori îi provoca pe cei din jurul său.
‘Zilele precedente, pe internet, au apărut imagini în care un tânăr, dornic de faimă, se filma în următoarele ipostaze: a aruncat, de la balcon, o sticlă de şampanie spre două fete şi un scaun pe maşinile parcate; i-a promis unei mame o sumă de bani pentru a-şi ucide fiul; i-a aruncat ochelarii de vedere unui tânăr peste balcon; a provocat persoane din preajma sa; a încercat să sugrume un tânăr, folosind o tehnică de lupte. În acest moment, el a fost reţinut, pentru 24 de ore. Va trebui să explice motivele pentru care a avut acest comportament, deşi nu există o logică în tot ce a făcut’, se arăta în postarea din 13 august.